Retezatul înainte de construcția uriașului baraj de la Gura Apelor

764

Înainte de a începe amenajarea hidroenergetică Râul Mare – Retezat, din anii 70, ţinutul ocupat de lacul de acumulare Gura Apelor şi de marele baraj din Retezat era un loc sălbatic, scăldat de apele râului Lăpuşnicul Mare şi ale afluenţilor săi, cunoscut ca traseu turistic important în Retezat.

„Lăpuşnicul Mare îşi are obârşia în însăşi inima masivului, acolo unde torentul vijelios al Bucurei, care coboară din marile lacuri ale complexului alpin cu acelaşi nume, se uneşte cu torentul mai modest al Pelegii, care şi-a croit drum printre piscurile Peleaga şi Păpuşa, aducând apele lacurilor înalte ale Pelegii. Un bloc de granit, măsurând câţiva zeci de metri cubi stă şi azi înţepenit în mijlocul poienii de la gura Bucurei (Poiana Pelegii), reamintindu-ne puterea enormă a marilor gheţari care au transformat înfăţişarea Retezatului de acum câteva sute de mii de ani, dându-i aspectul maiestos pe care îl admirăm azi”, scria Ion Ionescu Dunăreanu, în 1957, într-unul dintre primele ghiduri de călătorie în Masivul Retezat.

În zona actualului lac Gura Apelor, după ce lăsa în urmă o pantă abruptă şi întinsă, râul Lăuşnic – rămăşiţă a celui mai puternic fluviu de gheaţă din Carpaţi – îşi recăpăta cursul normal, intrând în  Lunca Berhină (1.156 m), un loc în care păstorii îşi puteau odihni turmele, la poalele culmii Slăveiului. În această zonă, potrivit autorilor monografiilor Retezatului, din primele decenii de comunism, se uneau două drumuri turistice, unul care cobora dinspre lacul Bucura pe spinarea Slăveiului şi altul care însoţeşte cursul Lăpuşnicului, coborând dinspre gura Bucurei spre Lunca Berhină.

„De aici înainte, valea Lăpuşnicului este însoţită de un singur drum, uşor şi accesibil, care trece pe la Gura Apei şi Gura Zlatei, ieşind din masiv o dată cu Râul Mare. Mai jos de Lunca Berhină, panta Lăpuşnicului Mare se domoleşte şi mai mult, valea se lărgeşte considerabil, iar după vreo 8 kilometri primeşte din stînga, în punctul numit Gura Apei (945 m), torenţii Râul Şes şi Lăpuşnicul Mic, venind din masivul Godeanu.

Locul este important de reţinut pentru turismul de munte, deoarece aici, în marea pustietate a masivilor dimprejur, se află cabana Gura Apei, unde drumeţul care a străbătut întinderile Ţarcului, venind dinspre Muntele Mic şi Caransebeş, sau ale Godeanului, venind dinspre Băile Herculane, pe valea Cernei, poate poposi la o casă de adăpost confortabilă”, arăta publicistul Ion Ionescu Dunăreanu.

„În punctul Gura Apei (945 m) se adună, ca într-un bogat mănunchi, rîurile de munte care brăzdează versanţii împăduriţi şi abrupţi ai celor trei masivi ce par să-şi contopească aici fiinţa lor: Retezatul Mare, Ţarcu şi Godeanu; sînt apele învolburate ale Lăpuşnicului Mare, Lăpuşnicului Mic, Rîului Şes, Corciovei şi Murariului”, scria Ion Ionescu Dunăreanu, în „Ghid în Munţii Retezatului” (1957)

De la Gura Apei, unde râul Lăpuşnicul Mare se unea cu râul Lăpuşnicul Mic (Branul), valea căpăta numele de Râul Mare. Şi tot de aici, drumul turistic care cobora spre satul Râu de Mori era accesibil maşinilor. Drumul însoţea Râul Mare spre depresiunea Haţegului.

Ţinutul unde avea să fie construit marele baraj din Retezat impresiona atât prin vasta reţea hidrografică şi pădurile virgine care îl ocupau, dar şi pentru fauna sălbatică bogată, remarcată chiar şi de către reprezentanţi ai diplomaţiei americane. Într-una din notele informative trimise de oficialii americani către Departamentul de Stat al USA, aceştia descriau impactul pe care urma să îl aibă proiectul hidroenergetic din Retezat asupra mediului, într-una dintre puţinele arii naturale relativ neatinse din Carpaţi.

„Efectul va fi cel de distrugere a unei zone mari în care se află păduri virgine de fagi şi de molid, populate de urşi, cerbi, lupi, de plante rare. Importanţa sitului este cunoscută în întreaga Europă. Impactul asupra mediului va fi cu mult mai mare decât beneficiile modestului câştig al Kilovaţilor sau controlul marginal al inundaţiilor. Impactul proiectului de pe Râul Mare va fi de distrugere a ceea ce este poate ultimul râu sălbatic al României şi va afecta rezervaţia ştiinţifică – sanctuar din inima Parcului Naţional Retezat”, arăta o telegramă confidenţială din septembrie 1975, a oficilailor Ambasadei SUA, publicate ulterior pe wikileaks.org. Autorităţile din România îi asigurau pe occidentali că impactul asupra mediului va fi minim, proiectul de dezvoltare pe plan hidroenergetic fiind extrem de important pentru România.

În 1975, au început lucrările la Amenajarea Râul Mare – Retezat, care avea să cuprindă barajul Gura Apelor şi hidrocentralele Retezat şi Clopotiva, cu o putere instalată de aproape 349 MW.

Mii de oameni au fost angajaţi în proiectul hidroenergetic început în 1975 şi finalizat parţial în 1986, odată cu inaugurarea barajului Gura Apelor. Pentru realizarea aducţiunilor lacului de acumulare, prin care au fost preluate apele a 12 pârâuri, timp de un deceniu, aproape 50 de kilometri de tuneluri au fost săpaţi în Munţii Retezat.

Un astfel de tunel, lung de aproape 14 kilometri, porneşte de la Râuşor şi trece pe sub Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele, înainte de a ajunge la Gura Apelor.

Lucrările din Retezat au dus la defrişarea a peste 450 de hectare de pădure pentru amenajarea cuvetei lacului, la construcţia reţelei de tuneluri, a hidrocentralei subterane Retezat, a mai multor drumuri şi colonii muncitoreşti.

Rezultatul a fost spectaculos. Barajul Gura Apelor, înalt de aproape 170 de metri, din anrocamente, grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase, era la acea vreme unul dintre cele mai mari din Europa. Lacul său de acumulare, întins pe circa 420 de hectare, are o adâncime maximă de peste 160 de metri şi un volum de până la 210 milioane de metri cubi de apă. Centrala Retezat este a doua ca putere de pe râurile interioare din ţară, după cea de pe râul Lotru.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.