Rețeaua de iluminat stradal din Simeria, modernizată cu fonduri UE

Iluminatul public din Simeria va fi modernizat cu bani europeni, printr-un proiect a cărui valoare totală depășește două milioane de euro. Contractul de finanțare a fost semnat, joi, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Vest, din Timișoara și vizează reabilitarea și extinderea sistemului de iluminat public în orașul Simeria și localitățile aparținătoare Uroi, Cărpiniş, Săuleşti, Sântandrei, Bârcea Mare şi Simeria Veche. „Vor fi amplasate 1.650 de corpuri de iluminat noi, bazate pe tehnologie LED, se va extinde reţeaua de iluminat prin instalarea a 92 de stâlpi de iluminat noi, iar Simeria va trece la un sistem inteligent de management al iluminatului public, prin telegestiune, și un sistem inteligent de iluminat al trecerilor de pietoni, inclusiv cu panouri fotovoltaice”, a informat ADR Vest.

În urma realizării investiției, lungimea sistemului de iluminat public modernizat/ extins va fi de 55,38 km. Valoarea totală a proiectului este de 9.986.919 lei, din care 7.466.902 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, prin Regio-POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Durata de implementare a investiției este de 15 luni.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului