Alpinistul Aurel Sălăşan pleacă într-o expediţie pe vârful Nanga Parbat, cu alţi şase împătimiţi ai ascensiunilor montane. Singurul român care a escaladat „Muntele Golaş” nu mai este printre noi
Şapte români se încumetă să urce un vârf de peste 8.000 de metri din Himalaya. Cel mai proeminent masiv muntos de pe glob, Nanga Parbat (8.125 metri) – sau Diamir („Regele Munţilor”) este al nouălea vârf ca înălţime din lume. Alpiniştii germani l-au numit cândva „Muntele Destinelor”. Este situat în extremitatea vestică a lanţului Himalayan şi are marginile ascuţite, astfel încât să nu poată ţine multă zăpadă. Acesta este şi motivul pentru care culmile montane au un aspect gol.
Un singur român pe Nanga Parbat
Nanga Parbat e considerat de alpinişti unul dintre piscurile cel mai dificil de escaladat. În timp ce peste 2.000 de oameni au urcat Everestul, doar 300 au cucerit „Muntele pleşuv”. Zeci de alpinişti au plătit cu viaţa curajul de a-l înfrunta. Riscul de a muri la escaladarea lui e considerat de trei ori mai mare decât cel al urcării Everestului.
Singurul român care a ajuns pe „Muntele ucigaş” a fost Mihai Cioroianu (Galiani) – în 1997. Cu un an înainte, vremea nefavorabilă l-a oprit la 8.000 de metri. Doi membri ai expediţiei de-atunci au încercat să forţeze înaintarea şi au dispărut sub o avalanşă. Galiani s-a întors la Nanga Parbat în ’97 şi a atins vârful împreună cu trei spanioli, dintre care unul a murit la coborâre. Doi ani mai târziu, Cioroianu a pleacat spre K2. N-a ajuns în vârf şi nu s-a întors nici acasă. A murit într-o avalanşă de pietre.
„Avem şi noi temeri. Ca orice om. Dar ne bazăm pe experienţa din alte expediţii şi pe spiritul de echipă. În plus, o avem cu noi pe Teodora Vid – prima alpinistă din România care a escaladat un vârf de peste 8.000 de metri. Nu facem pronosticuri privind reuşita. Vom vedea ce se întâmplă la faţa locului – în funcţie de vreme şi de alte condiţii”, explică hunedoreanul Aurel Sălăşan, un obişnuit al muntelui încă din copilărie.
A crescut sub Retezat, în satul Coroieşti şi i-au plăcut dintotdeauna hărţile şi poveştile despre exploratori, iar spiritul de aventură îl are de când se ştie.
[wzslider autoplay=”true” height=”400″ transition=”‘slide'”]
Traseu în premieră
Hunedoreanul pleacă în expediţie cu alţi 6 alpinişti din Arad, Lugoj, Cluj, Herculane şi Bucureşti. Unul dintre ei a încercat şi anul trecut să escaladeze masivul aflat pe locul 3 în Top 10 al celor mai periculoşi munţi din lume, dar vremea nefavorabilă, pericolul avalanşelor şi lipsa unui coechipier l-au întors din drum.
Sălăşan se gândeşte de câţiva ani la Nanga Parbat şi e încântat că, la vară, va pleca în sfârşit spre el.
„Plecăm spre Pakistan la începutul lui iunie. În Islamabad, facem ultimele pregătiri înainte de plecarea spre zona montană a ţării. Acordăm două săptămâni aclimatizării pe vârful Spantik (7.027 metri), iar la finele lunii, ne îndreptăm spre tabăra de bază de pe versantul sudic al Nanga Parbat. Trei săptămâni vom sta la baza peretelui Rupal, în aşteptarea vremii favorabile ascensiunii. Dacă totul merge conform planului, la începutul lui august, vom fi acasă”, detaliază Sălăşan.
Temerarii plănuiesc să escaladeze muntele pe versantul Rupal – cel mai spectaculos şi mai mare. Până acum, niciuna dintre cele două expediţii româneşti care au încercat aceeaşi rută n-a reuşit să atingă vârful unde temperatura poate coborî până la -40 de grade. Dificultatea masivului nu-i sperie însă pe alpinişti.
„Vom urca pe ruta Schell, în stil alpin, rapid şi cu un minimum de echipament. Planul nostru este să nu echipăm tabere suplimentare sau să montăm corzi fixe pe traseu. Încercăm să economisim energia pentru ascensiunea vârfului şi să profităm din plin de puţinele perioade de vreme bună. O ascensiune în stil alpin pe Rupal ar putea fi o premieră românească absolută, dar şi o performanţă rar atinsă în lume”, explică alpinistul hunedorean, estimând costurile expediţiei la 10.000 de euro/persoană.
Tentative eşuate
În comparaţie cu Everestul, Nanga Parbat e foarte dificil de escaladat chiar şi pe ruta convenţională – din cauza pantelor foarte mari. După performanţa lui Cioroianu, mai mulţi români au încercat să ajungă pe vârful muntelui.
Un grup de braşoveni s-au aventurat spre pisc în 1998 – cu un reporter în echipă şi cu viceprimarul Braşovului, dar din pricina vremii, s-au întors de la 7.850 de metri. După opt ani, braşoveanul Alexandru Floricioiu organizează o nouă expediţie pe vârf – tot pe ruta Schell. Aceeaşi vreme nefavorabilă i-a oprit pe români la altitudinea de 7.200 de metri.
Anul trecut, un român şi doi americani au atacat, la rândul lor, Nanga Parbat. Echipa n-a funcţionat şi românul a fost nevoit să urce singur pe faţa Diamir, dar ninsorile i-au făcut imposibilă ascensiunea. La vară, acelaşi român – Zsolt Torok, va încerca iar să escaladeze piscul, în echipa în care va fi şi alpinistul hunedorean.
Aventuri prin munţii lumii
În ultimii cinci ani, Aurel Sălăşan a escaladat nouă dintre vârfurile vestite ale lumii. În 2009, a marcat două premiere naţionale – ascensiunile pe cel mai înalt vârf din Austria – Grossglockner (3.798 metri), pe rutele Mayerlrampe-Northgrad şi Bergfuhrer („Ruta ghizilor”). A fost prima expediţie de anvergură, după ce-a bătut cam toţi munţii din România, în toate anotimpurile.
Întors din Alpi, a plecat în Caucaz, pe Elbrus (5.642 metri) – cel mai înalt vârf din Europa şi „Locul norocoşilor”, după cum îl numesc unele popoare. În două zile, a escaladat şi faţa nordică a vârfului Donguz Orun, iar în 2010, a plecat în Kazahstan, hotărât să pună piciorul pe Khan Tengri – colosul de peste 7.000 de metri din Tien Shan.
„Un vârf foarte dificil şi cu vreme nefavorabilă în cea mai mare parte a sezonului. Noi am prins -30 de grade. Am reuşit să-l urcăm după 7 nopţi petrecute în ultima tabără a muntelui, la 6.000 de metri”, povesteşte alpinistul.
De pe „Stăpânul spiritelor”, Sălăşan a ajuns în Peru – în Anzii Cordilieri. A petrecut două luni, cu trei arădeni, într-o expediţie inedită, susţinută în parte de Universitatea din Edinburgh.
„A fost o expediţie complexă, în care am combinat alpinismul cu cercetarea ştiinţifică. Am urcat patru vârfuri de 6.000-6.800 de metri, consemnând şi o premieră. Am fost cei dintâi români pe masivul Yerupaja – „Măcelarul” în limba localnicilor şi locul unde a fost filmată pelicula ‘Culmile neantului’ (2003). Am reprodus fotografii vechi de 30 de ani ale unor expediţii germane şi austriece şi, prin metoda comparaţiei, am urmărit gradul de topire a gheţarilor de pe versanţi, realizând fotografii după aceleaşi coordonate şi din aceleaşi locaţii”, explică Sălăşan, completând lista vârfurilor cucerite în vestul Americii de Sud: Artesonraju (6.025 metri) – supranumit şi „Paramount peak” pentru că e muntele din logo-ul celebrelor studiouri de film americane, şi Alpamayo (5.947 metri) – o piramidă de gheaţă, aproape perfectă, considerată cel mai frumos munte din lume.
Românii au văzut şi ruinele de la Machiu Picchu şi au străbătut podişul Altiplano – al doilea din lume ca întindere, după Tibet, ajungând lângă lacul Titicaca – din 1862, deţinător al recordului mondial pentru cea mai înaltă cale navigabilă de pe Terra pentru nave de mare tonaj.
Peripeţii
Dar nu toate surprizele de pe munte sunt tocmai plăcute, chiar dacă aventurierii reuşesc să-şi vadă visul cu ochii. Sălăşan povesteşte că a avut parte şi de păţanii în expediţii. A rămas fără bani şi fără mâncare în Peru şi a vândut o parte din echipament ca să poată ajunge la aeroport.
„Am avut nişte cheltuieli neprevăzute. Eram la graniţa cu Bolivia – la 1.800 de kilometri de Lima, de unde luam avionul. Am apelat la toţi prietenii să ne pună bani în cont, ca să ne putem întoarce”, îşi aminteşte alpinistul.
Asta nu-i nimic faţă de ce i s-a întâmplat în Caucaz. A înnoptat într-un camping, lângă un grup de ucraineni.
„Ne-am înţeles bine seara, dar dimineaţa, ne-am trezit fără o parte din echipament. Rucsacul din antreul cortului nu mai era. Ne-au dispărut şi nişte pioleţi care costau 350 de euro. Am chemat poliţia, care n-a făcut mare lucru, aşa că ne-am descurcat pe cont propriu. Am intrat în cortul celor pe care-i suspectam şi am recuperat o parte din obiectele furate”, povesteşte hunedoreanul care pleacă, astăzi, în Alpii Apenini – într-o expediţie de iarnă pe Matterhorn.
E un vârf dificil, curtat de alpinişti din toată lumea, iar popularitatea i se datorează faptului că, timp îndelungat, a fost considerat imposibil de cucerit. Supranumit „Obeliscul Alpilor”, Matterhorn-ul are forma unei piramide, cu peretele estic aproape vertical, care se ridică la 1.000 de metri deasupra gheţarilor.
„Dacă ajungem în vârf, mai bifăm o premieră naţională. Muntele n-a fost urcat de români în timpul iernii”, încheie alpinistul.
[unordered_list style=”star”]
ISTORIC
Ascensiuni reuşite pe Nanga Parbat
- 3 iulie 1953 – a fost cucerit prima dată Nanga Parbat, de către austriacul Hermann Buhl, membru al unei eschipe de alpinişti germano-austriece. Până atunci, 31 de alpinişti au murit în încercarea de a ajunge în vârf. Buhl a rămas în istorie ca fiind primul om care a escaladat un vârf de peste 8.000 de metri, de unul singur şi fără oxigen, după ce colegii săi s-au retras.
- 1962 – a doua ascensiune a vârfului s-a făcut pe versantul Diamir, de trei alpinişti germani. Astăzi, aceasta e „ruta standard”.
- 1970 – italienii Reinhold şi Gunther Messner au atins vârful alegând un traseu foarte dificil, prin versantul Rupal. La întoarcere, Gunther Messner a murit surprins de o avalanşă, iar fratele său a pierdut trei degete de la mâini şi şapte de la picioare din cauza degerăturilor.
- 2005 – americanii Steve House şi Vince Anderson urcă vârful în stil alpin pe o rută nouă, directă. Ascensiunea a fost premiată cu „Pioletul de aur”.
- 2012 – britanicii Sandy Allan, Dick Allen şi Cathy O’Down urcă vârful parcurgând creasta Mazeno, considerată una dintre cele mai lungi creste pe care s-a realizat o ascensiune a unui vârf de 8.000 de metri.
[/unordered_list]
