REPORTAJ despre oamenii care nu se spală niciodată. O deveancă a trăit 40 de zile într-un trib de boşimani din cel mai vechi deşert al lumii

Sunt ultimii băştinaşi din „Ţara îngerilor”. Pierduţi în deşert, fără lumină, fără apă potabilă şi fără posibilitatea de-a învăţa carte. Vânează şi culeg exact atât cât au nevoie să supravieţuiască. Trăiesc în ţara diamantelor, dar sărăcia îi ucide mai des ca sălbăticiunile care mişună la câţiva paşi de ei. O familie de români încearcă să-i salveze – ajutată de o mână de studenţi. Îi învaţă să cultive legume, le spală copiii şi îi trimite la şcoală

CONCLUZIE. „Experienţa din Africa m-a schimbat total. Am alte principii şi apreciez mai mult ceea ce am. Am devenit alt om. Mult mai simplu şi mai atent la toţi cei din jurul meu”, spune hunedoreanca Renate Zillmann / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ RENATE ZILLMANN

CONCLUZIE. „Experienţa din Africa m-a schimbat total. Am alte principii şi apreciez mai mult ceea ce am. Am devenit alt om. Mult mai simplu şi mai atent la toţi cei din jurul meu”, spune hunedoreanca Renate Zillmann / FOTO: ARHIVA PERSONALĂ RENATE ZILLMANN

 

Africa a atras-o din prima lună petrecută în Kenya. După un an, a plecat în Namibia, să vadă cum arată viaţa într-un trib de boşimani. A trăit 40 de zile printre descendenţii primilor locuitori ai Africii australe. Iar experienţa a avut rostul ei.

„Am vrut să văd cum trăiesc cei mai săraci oameni ai lumii. Şi să-i ajut atât cât pot”, explică deveanca Renate Zillman.

Are 23 de ani şi e studentă la Arhitectură – în Timişoara. Şi-a pierdut părinţii în copilărie şi trăieşte din pensia de urmaş, împreună cu sora ei.

„Trebuie să faci faţă sorţii. Nu ştii niciodată ce ţi-e scris. Dumnezeu ne-a ajutat să ne descurcăm. Întotdeauna am avut bani de haine şi mâncare, iar ce ne rămâne, împărţim cu alţii”, lămureşte tânăra.

În vacanţe, Renate pleacă voluntar în Africa, în echipă cu alţi studenţi din Timişoara, înscrişi în organizaţia „Tumaini”.

„În fiecare lună, punem bani deoparte pentru această călătorie. O lună petrecută acolo costă în jur de 1.400 de euro de persoană, inclusiv transportul şi mâncarea. Ca să completăm suma, vindem în biserici prăjituri făcute de sora mea. Am strâns de 10 ori banii investiţi în ele. E surprinzător câţi oameni ne ajută!”, s-a convins studenta.

 

Români adoptaţi de boşimani

A ales Namibia când a aflat că o familie de români s-a stabilit acolo de 4 ani – lângă un trib de boşimani.

romani „Am luat legătura cu ei. Se numesc Cornelia şi Ovidiu Pater (foto) şi sunt originari din Oradea. Aveau afaceri prospere în oraş – o firmă de construcţii, un lanţ de restaurante, casă, pământ. Într-o bună zi, au decis să-şi schimbe viaţa. Au vândut tot şi s-au mutat în Namibia, cu tot cu copii, Lidia şi Daniel. Încearcă să-i ajute pe săracii din lumea a treia. I-au îmbrăcat, i-au încălţat, au construit o şcoală pentru copiii lor şi i-au învăţat cum să facă agricultură. N-a fost simplu. Boşimanii mănâncă tot ce prind. Aşa au făcut cu primul sac de seminţe pe care ar fi trebuit să-l planteze. Şi la fel s-a întâmplat cu 1.000 de vaci pe care le-au primit de la voluntarii din Australia. Le-au mâncat în trei ani, în loc să le crească”, a aflat Renate.

În patru ani însă, tribul s-a dat pe brazdă. Şi-i preţuieşte pe soţii Pater pentru tot ce fac pentru boşimani. Pe femeie o strigă ‘mama Nelia’ şi îşi botează copiii după numele ei. Orădenii ajută inclusiv săracii din triburile învecinate. Duc mâncare şi îmbrăcăminte până la 130 de kilometri distanţă, mai spune deveanca.

 

Kalahari New Hope”copil

Namibia e o bijuterie pentru cine caută sălbăticia. E o ţară a constrastelor – printre cele mai slab populate de pe glob. De trei ori mai mare ca România, dar cu o populaţie cât a Bucureştiului.

Pentru Renate Zillmann, şederea în patria diamantelor a fost o experienţă interesantă. I-a învăţat engleză şi matematică pe ultimii băştinaşi din sud-vestul Africii şi şi-a învins teama de avion şi de şerpi.

legumeDrumul până în Africa i-a luat trei zile. A aterizat la Rundu, iar ultimii 500 de kilometri i-a făcut cu maşina. E singurul mijloc de transport cu care ajungi în Bushmanland, în ţinutul boşimanilor. Familia Pater are campul ei, lângă tribul de băştinaşi. L-a denumit „Kalahari New Hope”. Doarme în cort, cultivă legume şi încearcă să-i scoată la lumină pe boşimani.

„Au primit 5.000 de hectare de teren din partea prim-ministrului, după tot ce-au făcut pentru africani. Au construit o şcoală, au săpat fântâni, cultivă legume”, explică deveanca.

 

Vânătorii de hiene

Tribul din Bushmanland este unul dintre cele mai vechi. Descendenţi ai primilor locuitori ai Africiicopii1 australe. Au înălţimea pigmeilor din Africa Centrală şi sunt oameni cu coapse vânjoase. Pentru a se desemna, îşi spun „San”. Altfel, se definesc simplu – ca oamenii care urmează fulgerul, pentru că fac zeci de kilometri în căutarea hranei. Sunt vânători-culegători. Mănâncă ce vânează cu arcul ori ce găsesc sub nisipul care acoperă toată zona. Probabil, sunt cei mai devotaţi ecologişti de pe Terra. Ei cred că dacă nu respectă natura, riscă să stârnească mânia Fiinţei Supreme. Aşa că vânează şi culeg exact atât cât le trebuie pentru a supravieţui. Orice copil San cunoaşte sute de plante, iar bărbaţii sunt vânători excelenţi. Vârfurile săgeţilor sunt înmuiate într-o otravă preparată din anumite specii de insecte.

„Au o tehnică foarte bine pusă la punct. Urmăresc animalul până când îl obosesc – uneori, câteva zeci de kilometri. Îl ucid şi-l aduc târâş până acasă. Vânează în special hiene şi rar, câte un leu. De elefanţi şi de şerpi le e frică. Sunt oameni cu privire ageră şi simţuri foarte dezvoltate. Simt inclusiv mirosul şerpilor. Şi copiii vânează. Cu praştia ţintesc păsările din copaci. Le nimeresc exact în cap”, povesteşte Renate.

 

Ce mănâncă boşimanii

bijuteriiDin animalul vânat se satură tot satul – câteva zeci de persoane. Nimic nu se pierde din pradă. Carnea e fiartă în ceaunul de mămăligă şi fiecare rupe din ea cu mâinile. Din oase fac bijuterii şi obiecte de ornament pe care le vând turiştilor.

În ultima vreme, autorităţile au interzis vânătoarea în Bushmanland – ca să nu piardă caştigul pe care îl aduce safari. Aşa că boşimanilor le-au mai rămas fructele din copaci şi rădăcinile plantelor care cresc în nisipul deşertului. O dată pe lună, primesc de la stat un sac de făină de porumb – pentru tot satul. 

„Unii au început să cultive legume. I-au învăţat românii din Oradea. Soţii Pater primesc seminţe din România şi plantează roşii, ardei, ceapă, fasole, vinete, pepeni verzi şi salată. Boşimanii le îngrijesc şi culeg legumele. În schimb, primesc mâncare. Dacă ar primi-o gratis, ar veni tot satul să ceară. Am mâncat acolo dulceaţă de roşii – pentru prima dată, şi carne de kudu – o specie de antilopă, cu carne foarte sănătoasă datorită conţinutului mic de grăsime. Boşimanii mi-au dat şi un fruct pe care ei îl numesc ‘Monkey lemon’. E verde şi are gust de portocală, povesteşte deveanca.

 

Un litru de benzină pe un bidon de apăcorturi

Boşimanii trăiesc la grămadă, într-un soi de colibe încropite între patru pari înfipţi în pământ (foto). Cu pereţi din nuiele şi cârpe. O singură încăpere, de 4 metri pătraţi, în care se înghesuie toată familie – adică, părinţi, bunici şi destui nepoţi. Uneori, chiar şi 40 de persoane. Dorm direct pe nisip, de frica şerpilor care s-ar putea ascunde oriunde. În zonă există cel puţin 15 specii foarte veninoase. Inclusiv Mamba negru şi verde, a căror muşcătură e mortală.

„Şi noi am dormit în corturi, la fel ca boşimanii şi ca familia Pater. După noi, a venit altă echipă. Mi-au povestit că au văzut şapte şerpi ieşind de sub cortul meu. Când plouă e şi mai periculos, pentru că trebuie să urci cortul în copaci, iar Mamba sunt şerpi arboricoli”, explică Renate.

apaÎn Bushmanland nu există curent electric, wc-uri sau apă potabilă. Există doar un singur râu, la graniţa cu Angola, şi o pompă de apă, la câţiva kilometri distanţă de trib.

„Pompa e folosită de trei sate şi funcţionează cu benzină. Boşimanii merg cu un litru de benzină şi iau, în schimb, un bidon de apă. Abia dacă le ajunge de băut. De spălat, nu mai poate fi vorba. Din pricina mizeriei, se îmbolnăvesc continuu. Au tot felul de ciuperci pe piele, inclusiv pe cap. De-asta nici nu le creşte părul – doar un smoc, pe ici, pe colo. Când văd albi cu părul lung, nu se abţin să nu-i atingă. Lipsa părului îi face să se creadă urâţi şi de ruşine, îşi acoperă capul cu căciuli”, detaliază deveanca.

Pe copiii tribului îi spală soţii Pater – o dată pe săptămână, miercurea. Şi-au făcut o fântână în camp, care funcţionează cu panouri solare, şi i-au învăţat pe copii să-şi spele singuri şi hainele pe care le poartă. Le usucă şi le îmbracă iar.

 

Puterea boşimanilor

Femeile n-au niciun drept în trib. Au doar obligaţii. Să-şi crească plozii şi să facă mâncare – dacă au dansdin ce. Bărbaţii sunt liberi să-şi întemeieze câte familii vor. În fiecare sat şi în acelaşi timp. Ei nu ştiu niciodată câţi copii au, pentru că nu ştiu să numere decât până la trei.

Uneori, muncesc cu ziua la fermele burilor – albii născuţi acolo de câteva generaţii, descendenţi ai unei populaţii de origine olandeză, care a colonizat Namibia prin secolul XVIII. Au ferme imense şi pământuri cât vezi cu ochii. Boşimanii îi numesc „buri” pe toţi albii care vorbesc engleză. Truda în fermele lor nu le aduce însă cine ce câştig, iar banii se duc pe alcool şi pe droguri.

În trib există două puteri – conducătorul şi vrăjitorul. Primul e singurul vorbitor de engleză sau afrikaans, iar celălalt este omul care-i vindecă de boli. Tratează răceala cu rădăcini de plante, iar bolile grave, cu ritualuri în jurul focului. Dansează şi cântă cu credinţa că bolnavul se pune pe picioare. Uneori se întâmplă, alteori – nu. Din pricina sărăciei şi a bolilor, boşimanii apucă rar 40 de ani, iar mortalitatea infantilă e la ea acasă în „Ţara îngerilor”.

 

Limbă cu „clic”-uri

Limbile oficiale în Namibia sunt engleza – pe care o ştie doar 7% din populaţie, şi afrikaans, pe care o vorbesc 60% dintre albi. Băştinaşii vorbesc oshivambo, herero sau nama.

„Boşimanii nu ştiu carte şi nici limba engleză. Ei vorbesc o limbă cu clic-uri. Nişte sunete interesante, pe care le fac cu limba în cerul gurii. Un fel de plescăială. Există cinci tipuri de clic-uri şi fiecare are un sunet diferit, în funcţie de poziţia limbii”, explică hunedoreanca.

În sudul Africii e suficient să ştii un dram de engleză ca să fii profesor. Şcoli sunt prea puţine – una la câteva sate, profesorii au salarii de 600 de euro, dar nu se obosesc să-i înveţe carte pe copiii de culoare.

 

Profesoara tribului

cartiAproape 20 de copii din trib au învăţat engleza de la Renate. Le-a predat-o la şcoala construită de români, împreună cu primele noţiuni de aritmetică.

În camp există 3 clase de şcoală şi o grădiniţă. Cel puţin 80 de copii învaţă aici. Au uniforme şi primesc două mese calde pe zi. De hrana lor se îngrijeşte ‘Mama Nelia’. Se trezeşte dimineaţa, la ora 4.30, şi pregăteşte masa pentru toţi. În fiecare zi, alt meniu – fasole, cartofi, linte, porumb, plus alte alimente pe care le aduce de la oraş, adică, de la 200 de kilometri distanţă. În Bushmanland nu există masă fără mămăligă, iar o dată la trei zile, românca le coace şi pâine, într-un cuptor încropit dintr-un tomberon”, mai spune Renate.

La şcoală predă fiica soţilor Pater, Lidia, în vârstă de 18 ani, şi, din când în când, o ajută şi voluntarii scoalaromâni care ajung acolo. Copiii boşimanilor au nume englezeşti – Mary, Ema, Helena, ca să le poată pronunţa şi albii. Învaţă să scrie şi să citească în limba engleză, dar au şi ore de matematică, muzică şi sport. Primesc caiete din România şi au învăţat să scrie cu creionul. Tabla din faţa clasei e o bucată de lemn, vopsită cu negru.

Unii sunt surprinzător de isteţi. Un băiat a reuşit să ajungă la nivelul clasei a şaptea de la noi. Mai complicat e să-i convingi să stea în bănci şi să scrie. Ei sunt obişnuiţi să trăiască sub cerul liber”, explică deveanca.

 

Şcoală de meserii în cel mai mare deşert al lumii

Soţii Pater vor să construiască în Bushmanland şi un internat, unde să-i cazeze pe copiii care vin la şcoală din alte sate.

Distanţele sunt mari şi nu există mijloace de transport. Eşti nevoit să faci drumul pe jos sau cu maşinile albilor, care cer un preţ pe care boşimanii n-au de unde să-l plătească”, spune Renate.

Pe lângă internat, tribul va avea şi o şcoală de meserii. Să înveţe să prelucreze lutul şi lemnul. În primul rând, ca să-şi poată face obiectele necesare traiului. Boşimanii au doar 5 căni în tot satul şi le folosesc cu rândul când beau apă. Şi oalele de mâncare sunt tot ale satului. Se găteşte la comun şi se mânâncă la grămadă.

 

Mă întorc în Africa!”

trimitereRenate Zillmann s-a întors din Africa nu doar surprinsă, ci şi cu o experienţă unică.

„După 40 de zile trăite în Namibia, am simţit că nu mă mai potrivesc cu locurile din ţara mea. Noi avem şansa să mâncăm de trei ori pe zi şi chiar să aruncăm mâncarea. Africanii nu-şi permit mai nimic”, concluzionează românca.

Viaţa trăită la limita sărăciei a marcat-o serios. Şi se simte datoare să facă mai multe pentru sărmanii din lumea a treia. A făcut din voluntariat un mod de viaţă şi încearcă să implice în acţiunile ei tot mai mulţi tineri.

Pe 12 iulie, deveanca pleacă iar în Bushmanland. De data aceasta, va sta printre boşimani două luuni.

„O astfel de experienţă te schimbă total. Îţi schimbi principiile şi aprecizi mai mult ceea ce ai. Devii un alt om – mai simplu şi mai atent la cei din jurul tău”, conchide Renate.

copii3

coliba

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj         Mircea Lucescu a revenit în Hunedoara. Ce a dezvăluit antrenorul legendar al echipei Corvinul         Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului         Primăria Deva primește fonduri UE pentru reabilitarea „Palatului” Cetății Devei         Carmen Hărău: „Românii trebuie să știe!”         Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe Lotul 3         Moştenirea dregătorului Potecă, mătrăşită după cinci ani         Primăria Deva caută teren pentru ghetoul de la „Porcărie”         Tragedie în Petroșani         Lucrările de reabilitare a podului rutier peste râul Strei au fost scoase la licitație publică         Accident feroviar în apropiere de Brad: un șofer a tăiat calea trenului         Zona periculoasă a DN 66, dotată cu parapeți         Vladimir Brilinsky, lăsat de șefii CJ în afara Sarmizegetusei Regia         Tânăr condamnat pentru trafic de droguri după ce a vrut să se îmbogățească prin „darknet”