10.7 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

MĂRTURII. Povestea unei ultime întâlniri cu părintele Arsenie Boca

arsenie bocaPreoteasa Anişoara Crăciun are 83 de ani şi a fost soţia preotului Opre Crăciun din Cinciş (decedat în urmă cu un an), unul dintre colegii de suferinţă din închisorile comuniste ai părintelui Arsenie Boca. Fostul stareţ al Mănăstirii Prislop i-a fost duhovnic hunedorencei.

Anişoara l-a cunoscut pe preotul Arsenie Boca în anii 1950, când părintele era stareţ al Mănăstirii Prislop, iar calvarul persecuţiilor din regimul comunist începea să se răsfrângă asupra lui. De atunci, preotul Arsenie Boca i-a fost duhovnic femeii, iar ceea ce a marcat-o cel mai mult le aceasta a fost harul părintelui.

„Pe atunci, oamenii păreau mult mai apropiaţi de credinţă. Îmi amintesc că veneau la părintele Arsenie Boca să îşi mărturisească păcatele şi, înainte de a vorbi, el le spunea unora: „cu care pumn ai dat în tatăl tău?” Aceia cărora le spunea aşa, recunoşteau şi să căiau”, povesteşte preoteasa.

Anişoara Crăciun a rămas cu o amintire impresionantă despre părintele Arsenie Boca. L-a întâlnit pentru ultima dată la Prislop, în vremea postului Paştelui din 1989, în anul în care preotul a decedat. Femeia venise să se spovedească şi nu ştia că părintele se află acolo. Maicile din Prislop au înştiinţat-o de prezenţa duhovnicului, care însă nu mai purta hainele preoţeşti şi avea barba rasă. Era urmărit şi hărţuit permanent de Securitate.

„Maicile mi-au spus că atunci când o să îl văd să aplec capul, iar dacă el va ridica mâna dreaptă, înseamnă că poate MAIN anisoara craciun 1sta cu mine pentru a îmi asculta spovedania. L-am întâlnit şi mi-a făcut semnul. Câteva minute mai târziu ne-am aşezat pe una din băncile din faţa bisericii şi am vorbit. Era ora douăsprezece, mă uitasem la ceas.De emoţii, nici nu mai ştiam ce să vorbesc. Apoi, mi-a spus că el se va retrage în chilie şi ne-am luat rămas bun, dar mi s-a părut totul ciudat. Parcă trecuseră doar câteva minute în care am vorbit şi mă miram că a stat atât de puţin cu mine, deşi nu îl mai văzusem de ani buni. Însă când m-am uitat la ceas, am văzut că trecuseră aproape trei ore, pe nesimţite”, îşi aminteşte Anişoara.

Hunedoreanca este unul dintre pelerinii obişnuiţi ai Mănăstirii Prislop, iar pentru ea, ca şi pentru mulţi dintre ceilalţi creştini care ajung aici, mănăstirea se identifică cu imaginea de sfânt a părintelui.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/