Mărturii din Holocaust. Povestea cutremurătoare a unei femei care a supravieţuit lagărelor de exterminare a evreilor din Transnistria

La 14 ani s-a luptat cu foamea şi cu moartea în lagărul de exterminare de la Moghilev-Podolski. A reuşit să rămână în viaţă hrănindu-se cu buruieni. Rudele i-au putrezit în gropile comune din lagăr.

La 73 de ani de când a început deportarea forţată a evreilor din Basarabia şi Bucovina, un martor al celei mai mari crime din istorie vorbeşte despre genocidul din Transnistria.

O mărturie îngrozitoare a unei realităţi incredibile pentru ziua de azi!

REMEMBER. La 7 decenii de la prigonirea evreilor din Basarabia şi Bucovina, deveanca Taube Manta face mărturii şocante despre locurile persecuţiei şi deportării evreilor. Cercetările de până acum au arătat că peste 20 la sută dintre deportaţi erau copii. În toamna lui 1943, în Transnistria au fost lăsaţi să moară de foame şi de frig 20.000 de copii / FOTO: ZHD

REMEMBER. La 7 decenii de la prigonirea evreilor din Basarabia şi Bucovina, deveanca Taube Manta face mărturii şocante despre locurile persecuţiei şi deportării evreilor. Cercetările de până acum au arătat că peste 20 la sută dintre deportaţi erau copii. În toamna lui 1943, în Transnistria au fost lăsaţi să moară de foame şi de frig 20.000 de copii / FOTO: ZHD

Toamna lui 1941. După recucerirea teritoriilor estice cedate în 1940, soarta evreilor avea să se schimbe tragic. În oraşele locuite de ei, din Bucovina şi Basarabia, au apărut jandarmi care i-au anunţat să-şi facă bagajele.

Ordinul era clar. În dimineaţa următoare, să fie toţi la gară, cu un bagaj de mână. Sute de femei, bărbaţi şi copii au fost urcaţi forţat în trenuri de marfă şi dirijaţi spre o direcţie necunoscută. Abia pe drum au aflat încotro se îndreptau. Spre Transnistria, noua provincie administrată de guvernul român. Îi aşteptau lagărele de exterminare a evreilor – o condamnare la moarte prin înfometare.

 

Destine la răscruce

Curăţarea terenului” a fost numele de cod al operaţiunii de exterminare a unei părţi a evreilor din Basarabia şi Bucovina şi de deportare a restului – în 1941. Taube Manta avea 14 ani când s-a trezit în trenul deportaţilor. Un tren al morţii, care a plecat din gara Rădăuţi cu destinaţia Transnistria – lagărul Moghilev-Podolski. Un marfar cu uşile ferecate, care ascundea în el o încărcătură inimaginală – sute de evrei trimişi la moarte din ordinul unei minţi bolnave.

Femeia nu mai ştie cât a durat călătoria. Îşi aminteşte doar că nimeni n-a primit apă sau mâncare şi din cauza lipsei de aer, unii au luat-o razna, iar alţii au pierit.

Uşile vagoanelor se deschideau doar ca să aruncăm morţii afară, povesteşte supravieţuitoarea.

Dincolo de Nistru, evreii au fost coborâţi din tren. Restul drumului l-au făcut pe jos, împinşi din urmă de soldaţi români înarmaţi.

Convoiul de deportaţi mergea pe jos câte 6-7 kilometri pe zi. Eram nemâncaţi şi cu picioarele pline de răni infectate. Doar apă reuşeam să bem – din bălţi, din urmele vitelor. Cine a fost puternic, a rezistat. Cine nu, a murit pe drum. Cadavrele rămâneau în urmă. Nimeni nu avea voie să-şi îngroape morţii. Drumul acela mi-a lăsat cea mai cruntă amintire. Imaginea unei copile de 11 luni care a murit cerând de mâncare. Era fiica surorii mele, rememorează Taube Manta.

Lagărul

Drumul până în lagăr a durat o lună. Peste 1.400 de oameni au fost băgaţi la grămadă în nişte barăci din lemn, ridicate în inima pădurii – cu pământ pe jos şi înconjurate de garduri din sârmă ghimpată.

Dormeam pe jos, pe-un aşternut de paie. Eram cel puţin 150 de suflete într-o singură încăpere şi primeam doar o găleată de apă pe zi, de familie. Noi eram trei – eu, mama şi sora mea. Împărţeam apa aşa încât să ne ajungă de băut şi de spălat. Mâncare nu primeam. Când nu mai rezistam, fierbeam buruieni din pădure – singurele pe care le găseam prin zonă. Aveau gust de usturoi. Iarna nu aveai cu să-ţi potoleşti foamea. Dar am avut noroc cu sora mea. Le ghicea în cărţi gardienilor şi o lăsau să plece la muncă într-un sat, la 4 kilometri de lagăr. Acolo capăta de la localnici câte o bucată de pâine sau vreun cartof, povesteşte deveanca.

Nimeni din lagăr nu era trimis la muncă – îşi aminteşte femeia. Deportaţilor li s-a spus clar: nu au fost aduşi la Moghilev ca să muncească, ci ca să moară de foame. Fiecare s-a îngrijit de soarta lui cum a putut. Cine avea aur şi bani, îi mituia pe soldaţi, ca să le mai „îndulcească” severitatea, sau făcea comerţ cu ucrainenii localnici – un inel în schimbul un colţ de pâine.

 

Moarte, boală, frig, foame

Foametea, boala şi gerul împuţinau deportaţii de la o zi la alta.

Mureau câte 20-30 de oameni pe zi, doar din baraca noastră. Îi dezbrăcau de zdrenţe şi îi azvârleau în gropile comune, pe care le săpau bărbaţii din lagăr, rememorează femeia.

Dar moartea se dovedea mai rapidă decât groparii care nu reuşeau să arunce pământ peste toate leşurile, aşa că scheletele ajungeau de multe ori hrană pentru porcii localnicilor şi lighioanele pădurii.

Am văzut animale care scoteau din gropi capete, mâini ori picioare de morţi şi le smulgeau carnea de pe oasedescrie deveanca imaginile care i-au marcat copilăria.

Iarna era cu neputinţă să înfigi lopata în pământul îngheţat, aşa că morţii putrezeau în lagăr, colcăind de păduchi. Maldărul de cavadre cu feţe tumefiate, cu mâini şi picioare îndoite în poziţii nefireşti şi cu sânge închegat pe răni – rămânea zile în şir sub acelaşi acoperiş cu cei vii. Mirosul de boală şi mizerie se transforma în duhoare. Priveliştea era aceeaşi în fiecare zi. Sute de cadavre zăcând pe podeaua îngheţată, în timp ce alte sute de oameni vii îşi omorau păduchii purtători de tifos. Cei mai vrednici de milă priveau în gol, cu ochii ieşiţi din orbite şi îşi aşteptau rândul să moară, gândind că moartea eliberatoare avea să-i scape de suferinţă.

N-aveai cum să eviţi asemenea imagini. Deveniseră ceva comun cu viaţa noastră. Dar pe noi ne preocupa un singur lucru – cum să ne potolim foamea. Îmi amintesc de o femeie. A venit lângă noi într-o seară, când soră-mea a adus din sat o bucată de pâine. Nu mâncasem nimic toată ziua. Femeia ne-a rugat să împărţim pâinea cu ea. N-avea ce să ne dea în schimb, dar a promis că o să ne cânte. A mâncat pâine şi a cântat. După o jumătate de oră, a murit, povesteşte deveanca.

 

Eliberarea

Umilinţă şi teroare – de asta au avut parte miile de evrei care au ajuns la Moghilev. Cei mai mulţi şi-au găsit sfârşitul în lagăr. Taube Manta şi-a văzut unchii, mătuşile şi verişorii murind pe capete, iar leşurile lor au ajuns în gropile comune.

Nici astăzi, la 70 de ani după ce Holocaustul i-a lăsat în suflet cicatricea istoriei, nu se poate opri din plâns şi nu-şi poate imagina cum a reuşit să scape vie din pustietatea Transnistriei.

Mi-a rămas acolo aproape toată familia. Doar eu, mama şi sora mea am supravieţuit. Din 1.400 de evrei aduşi odată cu noi la Moghilev-Podolski, doar 30 au scăpat cu viaţă, spune femeia.

Eiberarea a venit după 3 ani. Fiecare deportat a încercat să găsească o modalitate de a ajunge acasă. Unii au apelat la armata sovietică, să le permită să urce în trenurile militare, iar alţii au plecat pe jos.

Ne-au trebuit câteva săptămâni să ajungem la Rădăuţi. Din casa noastră nu mai erau decât zidurile. Ne-am căutat altă locuinţă şi ceva de lucru în oraş. Făceam curăţenie în casele vecinilor sau le îngrijeam bătrânii şi bolnavii, îşi aminteşte femeia.

 

Pentru mine, Transnistria a fost un iad!”

În 1946, Taube Manta a ajuns la Deva. S-a angajat întâi la o fabrică de perii şi articole din lemn, apoi, ca telefonistă, la Poştă. S-a căsătorit cu un bărbat din Orăştie şi a avut doi gemeni – o fată şi un băiat.

La începutul anilor 70, copiii şi sora femeii au emigrat în Israel, dar ea a rămas la Deva.

Soţul meu n-a fost de acord să-şi părăsească ţara şi atunci n-am plecat nici eu”, spune deveanca, pe care soarta a lovit-o din plin şi după ce s-a întors din Transnistria.

Mi-a luat prea devreme băiatul şi soţul. Mi-a rămas doar fiica, un nepot şi doi strănepoţi gemeni. Sunt singurele mele rude şi trăiesc în Israel. Ne vedem des. Eu merg în Israel în fiecare an. Am încercat să rămân acolo după ce mi-am pierdut soţul, dar nu pot să învăţ ebraica şi nici nu mă pot despărţi de Deva”, explică femeia.

La 86 de ani, Taube Manta vorbeşte rar despre tragedia care i-a marcat viaţa. Pentru ea, Transnistria a fost un iad! Chiar şi după 7 decenii de la deportarea evreilor, teroarea e imposibil de uitat. Cel mai mult i-au rămas în minte foamea şi frigul. Acum încearcă să creadă că doar războiul a fost de vină pentru ce i s-a întâmplat şi speră doar ca o asemenea tragedie să nu se mai repete niciodată. Pentru niciun popor!

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări         Drumul Național 7A va intra în reparații capitale. Primele lucrări de reabilitare au început         Incendiu puternic în Geoagiu. Un om a murit