Cum își promovează ungurii monumentele istorice

sumeg2sumeg1În județul Hunedoara sunt zeci de monumente istorice. Acestea ar putea aduce fonduri importante localităților pe raza cărora se află. Până acum nimeni nu a dat prea mare importanță faptului că în județ s-ar putea atrage mii de turiști anual. Castelul de la Hunedoara are acoperișul praf. Aici vin turiști, dar cu siguranță că nu se mai întorc a doua oară, pentru că mare lucru nu au de văzut, în afara unor pereți. E drept, că din 2009 încoace, cam anemic, ce-i drept, aici au început să fie organizate spectacole și mai multe manifestări. Cetatea Devei e în reabilitare, dar are nevoie de finanțare pentru una dintre incinte, pentru că proiectul a fost greșit întocmit din start. Sunt doar două monumente ineficient exploatate. În schimb, vecinii noștri ungurii exploatează la maximum tot ce au.

 

Cetatea din Sumeg

Cetatea din Sumeg seamănă izbitor cu cea din Deva. Ea a fost ridicată în secolul al XIV-lea pe Muntele Cetății, la o altitudine de 270 de metri. Este cea mai bine conservată și întinsă cetate din Ungaria. Aici este și un muzeu. Există și o cameră de tortură şi un panoptic –o expoziţie care poate fi cuprinsă dintr-o singură privire. Atmosfera istorică e completată de o colecţie de săbii şi de o expoziţie de calești. La poalele cetății se desfășoară jocuri de societate, care imită turnirurile cavalerești. Un spectacol durează o oră și jumătate și este urmat de o cină medievală. Un bilet pentru un adult costă 6.000 de forinți, adică 15 euro, în timp ce pentru un copil se plătesc 4.000 de forinți, respectiv 10 euro. În sezon, între 15 iulie și 20 august, au loc reprezentații în fiecare seară, iar în restul anului – miercurea și sâmbăta. Numărul mediu de spectatori este cam de 200 la fiecare reprezentație. În cadrul acesteia, se îmbină muzica clasică cu întrecerile de tir cu arcul, cu săbii, arbaletă, lupte etc. Elementele show-ului sunt preluate din turneele medievale. Se folosesc în jur de 20 de cai andaluzi, iar participanții sunt îmbrăcați în costume medievale. După spectacol, urmează cina medievală, într-o cramă situată la poalele cetății. În meniu intră două feluri de mâncare, o supă și o friptură de curcan, cu cartofi și salată, la care adaugă și băuturi. Oaspeții nu au tacâmuri pentru friptură. La mese servesc parte dintre actorii din spectacol, îmbrăcați în haine medievale.

Ca o curiozitate, potrivit ziarului Albaiulianul, fostul viceprimar al municipiului Alba Iulia, Simone Albani, a cumpărat, pentru o zi, în luna mai, contra 10.000 de euro, Cetatea Sumeg, fiind un cadou pentru iubita sa.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Cum își promovează ungurii monumentele istorice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + paisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare         PE MUNTE. Cetățeni străini, salvați de jandarmi         Tânără condamnată după ce ascuns droguri în vagin pentru a le livra deținuților         SPARG LIMITELE PENIBILULUI. CJH face turismul de rahat (la propriu) în Sarmizegetusa Regia         Ce s-a ales de fosta Școală 10 din Hunedoara, unde învățau 1.500 de elevi         Caz șocant în comuna Pui: o elevă de opt ani a fost abuzată de învățător         PRIMĂRIA DEVA. Ajutor pentru încălzirea locuinţei         CU BANI FDI. Bucureşci: Iluminat public european până de Paşte