În Cerişor, eroii căzuţi pe front sunt cinstiţi în faţa caselor

IMG_0140Luca Vinca are 76 de ani şi este unul dintre fiii militarilor români căzuţi pe front, în timpul celui de-al doilea război mondial. În faţa gospodăriei bătrânului din Cerişor, trecătorii pot vedea o cruce din marmură, împodobită cu fotografii ale unui tânăr militar, Gheorghe Vinca, decedat în 1944. „Aciastă Sf. Cruce s-a ridicat întru amintirea eroului sergent Vinca Gheorghe, Cont. 1939 din Bat. II V.M., căzut în faţa tunului său, pe 12 decembrie 1944 pentru dezrobirea Ardealului. S-a ridicat de către îndoliaţii săi părinţi, soţie, fiu şi frate şi cumnată. Fie-ţi şărâna uşoară pe obraz. Ai răposat, dar numele îţi va rămâne Istorie veşnic neuitat”, este inscripţionat pe crucea eroului. Gheorghe Vinca nu s-a mai întors de pe front, însă familia sa îi păstrează amintirea şi speră să ajungă la mormântul său. „Crucea aceasta a fost ridicată în memoria tatălui meu, care a murit în război în decembrie 1944. Nu ştiu pe ce front a decedat, în Ungaria sau Cehoslovacia. Am aflat apoi că ar fi înmormântat într-un sat de lângă Debrecen. Eu aveam şapte ani când a murit şi nu am apucat să îl cunosc, pentru că în perioada aceea era mai mult în armată. Ultima dată când l-am văzut, venise pentru scurt timp acasă şi îmi amintesc că avea o rană de glonţ în antebraţul stâng şi avea degetele mâinii drepte bandajate de la alte rănit. Cei de la primărie, ajutaţi de o asociaţie, au făcut demersuri pentru a afla unde este înmormântat tatăl meu, iar eu vreau să merg la mormântul lui”, spune Luca Vinca.

cerisor (2) detaliu

Primarul comunei Lelese, Ciprian Achim, spune că acest obicei al monumentelor ridicate în onoarea eroilor care nu s-au mai întors de pe front se păstrează în satele din Ţinutul Pădurenilor ca un semn de apreciere pentru oamenii acestor locuri. „Întotdeauna oamenii din satele Pădurenimii au ştiut să îşi aprecieze înaintaşii, o dovadă fiind această tradiţie a monumentelor funarare, dar şi faptul că locurile de veci şi cimitirele sunt foarte bine îngrijite. Oamenii din zonă au fost încă din secolele trecute obişnuiţi cu activitatea militară. De aici erau recrutaţi cei care păzeau Castelul Corvinilor în trecut. De asemenea, exista obieceiul punerii crucilor de lemn şi apoi a celor din piatră pentru eroii căzuţi în luptă, care de sărbători erau împodobite”, a spus Ciprian Achim.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!