Cele mai frumoase legende ale domniţelor din trecutul Hunedoarei

O serie de mărturii istorice şi relatări populare atribuie însuşiri fantastice celor mai cunoscute domniţe din trecutul românilor. Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia, Biserica Densuş şi Cetatea Colţ se află la loc de cinste între monumentele în jurul cărora au fost create cele mai faimoase mituri.

Una dintre cele mai vechi legende ale poporului român o are în prim-plan pe Dochia, sora regelui dac Decebal, râvnită şi răpită de împăratul Traian. Romanul ar fi remarcat-o pe prinţesa dacă în timpul asediului cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, când Dochia ar fi înaintat în fruntea unei oştiri, în sprijinul fratelui său, Decebal. „Înfrângând ostaşii principesei, împăratul a înaintat în munţi în căutarea Dochiei, care, văzându-se şi ea prinsă, ordonă ostaşilor ce o însoţeau să o lase singură şi să urce culmile, derutându-i pe urmăritori. Dochia rămase singură şi s-a ascuns după o stâncă, a căzut deznădăjduită în genunchi şi a rugat pe Zamolxis, zeul zeilor, să o apere, să nu o lase să fie pângărită de împărat. Şi atunci Dochia a fost prefăcută într-o bătrână ciobăniţă, cu câteva oi lângă ea”, se arată într-una dintre legendele despre Dochia, relatată de Romulus Vulcănescu, în volumul “Mitologie Română” (Editura Academiei RSR – 1957). O scenă ilustrată pe Columna lui Traian, din Roma, şi relatările istoricului latin Dio Cassius amintesc de prinţesa dacă. În fresca de pe columnă a fost înfăţişat împăratul Traian şi doi dintre camarazii săi, asistând la urcarea unei tinere prizoniere, de rang înalt, pe o corabie de pe Dunăre.

„Suntem informaţi despre acest episod printr-un pasaj păstrat din Istoria romană a lui Cassius Dio (LXVIII, 9), în care e vorba de motivele care l-au determinat până la urmă pe regele dac să accepte asprele condiţii de pace impuse de Traian, după ce făcuse mai multe încercări de tergiversare. „Traian cuceri munţii fortificaţi şi găsi între zidurile lor armele, maşinile de război şi steagul, care fuseseră mai înainte luate de la Fuscus. De aceea şi mai ales pentru că Maximus capturase în acelaşi timp şi pe sora lui Decebal, şi o cetate puternică, regele dac se arăta gata să consimtă la tot ceea ce i s-ar porunci, nu în intenţia de a se ţine de cuvânt, ci de a mai răsufla deocamdată“. Confruntând acest paragraf al lui Cassius Dio cu scena XXX de pe Columna Traiană, se constată coincidenţe cu totul izbitoare”, afirma Radu Vulpe, autorul volumului „Columna lui Traian” (2002 cIMeC – Institutul de Memorie Culturală).

Zafira, fecioara care s-a omorât în curtea bisericii Densuş

O mulţime de legende circulă pe seama bisericii Densuş, una dintre cele mai vechi din România, ridicată pe ruinele unui templu din Antichitate. Una dintre poveştile fascinante vorbeşte despre Zafira, tânăra care s-a ascuns vreme îndelungată în turnul bisericii, iar în cele din urmă s-a omorât, de dorul iubitului ei. Zafira se îndrăgostise de un tânăr sărac din satul Densuş, însă părinţii fetei nu au lăsat-o să-şi împărtăşească iubirea. Cei doi îndrăgostiţi, spune legenda, se întâlneau seara, pe furiş, într-o livadă din apropierea bisericii străvechi. Cu timpul, tatăl fetei a ajuns să fie cuprins de bănuieli, iar o dată a decis să o urmărească pe tânără la locul de întâlnire. „Odată venindu-i totuşi prea suspicioasă lipsa ei, declară că de va afla-o în conveniri cu cineva, i va ucide pe amândoi. În seara cea mai de aproape păzind-o strâns o află discutând cu amantul său în livada amintită. Ei simţindu-l se despart, iar tatăl său se ia după amant, îl ajunge şi începu a-l pisa. Ea credea acum că-l omoară desigur şi ca să scape de furia lui fuge; în fugă îşi aduce aminte de galeria obscură de pe biserică, despre care ştia şi aceea că afară de unii călători, nimeni n-o cercetează. Se duce şi se ascunde în ea. Amantul ei fu bătut şi lăsat mai mort. Ea ascultă în noapte de pe biserică gemetele lui până la un timp, când nemaiauzindu-le, ţinu că a murit. Tatăl său o căută după aceea, dar fără de a o mai afla. Trec zile, trec săptămâni şi Zafira nu mai vine, nimeni n-o mai vede, nimeni nu mai aude despre ea şi nimeni nu ştie să spună ceva, oricât încearcă şi întreabă părinţii ei”, relata istoricul Aron Densuşianu. Într-o zi de sărbătoare, Zafira, ascunsă încă în turn, şi-a revăzut tatăl în curtea bisericii povestindu-le câtorva săteni de dispariţia ei. „Neîndurate, pe cel ce l-am iubit l-ai omorât, voi acum să mor şi eu! S-a aruncat jos şi a fost moartă. Unde a căzut s-a şi înmormântat. Mormântul ei acoperit cu piatră de marmură tăiată în forma unui coşciug, există până astăzi bine conservat, numai crucea s-a sfărâmat încâtva. Amantul s-a restaurat din cruda bătaie şi adeseori, zice tradiţiunea, plângerile lui pe mormântul nefericitei Zafira, în puterea nopţii deşteptau vecinătatea”, a relatat istoricul Aron Densuşianu, în volumul Suveniri şi impresiuni de călătorie, publicat în Familia, în 1866.

Domniţa Ileana din Cetatea Colţ

Aflate în apropierea bisericii Densuş, ruinele Cetăţii Colţ de la poalele Retezatului au strânit de-alungul timpului imaginaţia călătorilor. În secolul al XVII-lea, cetetea era remarcată de cronicarul otoman Evlya Celebi pentru mulţimea fetelor frumoase, iar două secole mai târziu, se spune că Jules Vernes a fost inspirat de ruinele ei, în romanul „Castelul din Carpaţi”. Cea mai cunoscută legendă a cetăţii provine însă din tradiţia populară şi o are în prim-plan pe domniţa Ileana Cândea, care a stăpânit cetatea în secolul al XVI-lea. În timpul unui asediu al tătarilor, soldatul pe care Ileana îl iubea a fost luat prizonier. Tânărul i-ar fi apărut în somn fecioarei şi i-a spus că va fi eliberat, când ea va aduna atâta aur cât să ajungă până la el. „Odată, într-o noapte înstelată, luminată de razele aurii ale lunii, şezând în foişorul cetăţii atârnat pe marginea stâncii, Ileana toarse mult, până ce trecu de miezul nopţii. Şi ce să vadă? Tortul, ce l-a tors după miez de noapte, era din fire de aur şi dacă torcea oricând după miezul nopţii, se alegea tot cu fire de aur. Aşa torcea ea noapte de noapte, când odată, înspre cântători, cine-i prinse fusul, ce sfârâia în josul foişorului? Era iubitul Ilenei, care în momentul în care firele de aur au fost atât de lungi, cât să ajungă la locul în care era el prins, i-au pocnit lanţurile de pe trup şi el a putut să alerge acasă, în braţele ei iubitoare“, a relatat istoricul Octavian Floca, în Ghidul judeţului Hunedoara, publicat în anul 1969.

Fecioara care s-a iubit cu regele Ungariei

O serie de legende vechi, menită să îi atribuie voievodului transilvănean Ioan de Hunedoara origini regale, prezintă povestea de iubire dintre mama sa şi însuşi regele Ungariei, Sigismund I. Cronicarii ungari din secolele trecute afirmau că Iancu ar fi fost fiul nelegitim al regelui, îndrăgostit de o domniţă valahă, Elisabeta. „Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul – născut la dânsul. Cu sosirea în lume a micului Ioan, mama descoperă totul bărbatului său, care fiind bun la inimă se linişteşte în toate, iar cei doi soţi aşteaptă cu nerăbdare acel moment când vor trimite copilul la monarhul tată, în palatul imperial plin de strălucire. O întâmplare curioasă era cât pe aici să pună capăt frumoaselor nădejdi. Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scrie Teodor Popa, citându-l pe Gaşpar Heltai, în volumul Iancu Corvin de Hunedoara (1928).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara