“Avionul blestemat” străjuieşte şi acum Parângul

Rămăşiţele unui avion militar prăbuşit în urmă cu o jumătate de secol continuă să străjuiască şi acum Masivul Parâng. Salvamontiştii din Petroşani ar coborî epava la baza muntelui, dar costurile sunt mult prea mari.

5-rest-de-avion-in-parang-img_new

Cinci oameni au murit în 1964, când un avion militar s-a prăbuşit într-o zonă unde curenţii de aer sunt extrem de periculoşi. Condiţiile atmosferice erau total neprielnice, iar militarii nu au avut nicio şansă când aeronava s-a izbit de sol. Trupurile au fost găsite printre resturile împrăştiate pe o distanţă considerabilă şi nu a existat nici un supravieţuitor. Avionul efectua un zbor ultrasecret între Craiova şi Timişoara, în iarna anului 1964, avea la bord un echipaj militar format din 5 ofiţe

ri şi a fost prins de o furtună deasupra vârfului Parâng. Pilotul a încercat să aterizeze forţat pentru a scoate aparatul din furtună. Singurul loc unde putea ateriza era să se întoarcă spre Petroşani unde găsea un platou care să-i permită operaţiunea. Din păcate, nu a mai apucat. Şeful Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida, ştie întreaga poveste şi atunci, în urmă cu aproape 50 de ani, a participat la prima misiune de căutare a avionului prăbuşit, fiind tânăr alpinist în echipa CFR. „Avionul militar traversa peste Parâng. Fiind furtună şi ceaţă, pilotul a cerut permisiunea să coboare mai în jos. A vrut să aterizeze forţat pe partea cu Rusu, dar a luat un stâlp de marcaj în elice şi a aterizat exact contrariul locului unde vroia să aterizeze. El mergea înspre Craiova, s-a întors şi a vrut să aterizeze forţat, nu a mai putut, s-a terminat şi platoul. A intrat în Valea Roşie şi acolo a declanşat şi o avalanşă”, povesteşte Dumitru Bârlida. Imediat în căutarea avionului a plecat echipa de alpinism a CFR Petroşani, care a răscolit muntele timp de două zile.

Trei luni a căutat Armata după epavă

Apoi, pentru că era vorba despre un avion militar, li s-a interzis să mai caute epava aeronavei şi a intervenit Armata barlidaBraşov, care a preluat acţiunea. După trei luni abia au fost descoperite rămăşiţele avionului şi au fost recuperate trupurile celor cinci ofiţeri decedaţi în timpul misiunii. „Transportul lor a fost destul de greoi. Am vorbit apoi cu colegii noştri de la Armata Braşov şi ne-au povestit cum au fost ambalaţi, în paraşute. Pe atunci nu era tehnologie de salvare montană cum este acum. După ce s-a găsit avionul s-a recuperat tot ceea ce era militar şi a fost abandonat acolo”, mai spune şeful Salvamont Petroşani.

În 2010, salvatorii montani din Parâng au mai făcut o incursiune în Valea Roşie şi au mai recuperat câte ceva din aeronava prăbuşită în 1964. L-ar aduce pe tot jos, dar misiunea este extrem de dificilă şi costisitoare. „S-a recuperat motorul, s-a recuperat ceva fuselaj. În rest este şi acum acolo. Este destul de greu de recuperat, pentru că materialele sunt grele”, explică Bârlida.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Scandal la o mănăstire din județul Hunedoara         Barajul Gura Apelor, locul de vis din inima Retezatului, invadat de turiști la sfârșit de săptămână         Criminal capturat de Poliție în Uricani. A împușcat doi marocani         Tânăr de 20 de ani, fără permis auto, a produs un accident în intersecție         Au spart geamul cu un bolovan și au jefuit un apartament         Anchetă extinsă în dosarul „revoltei de la Hunedoara”         Situația plăților la zi efectuate în județul Hunedoara pentru șomajul tehnic         AJPIS a continuat să asigure plata corespunzătoare „indemnizaţiei de sprijin COVID 19”         Au început lucrările de modernizare a drumului de legătură între strada Vulcan și strada Cozia         Paftaua din fier, placată cu tablă de bronz, de la Ardeu         ITM Hunedoara – privind prevenirea răspândirii noului coronavirus la reluarea activităților de transport         Aparat de plasmafereză funcțional în județul Hunedoara         Femeie anchetată după ce și-a fugărit soțul cu ciocanul         Două adolescente din Hunedoara au fost date în urmărire națională         Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Deva și-a reluat activitatea         Sfinții Mari Împărați Constantin și mama sa, Elena         Peștera zidită de la Mada         Încă un deces al unui pacient diagnosticat cu Covid 19, în judeţul Hunedoara         Aparat de ozonoterapie, folosit la ATI – Spitalul municipal Hunedoara         Tânăr fără permis auto, prins pentru a doua oară de polițiști, în Hunedoara