-0.8 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Reparații de ochii lumii pe drumul spre Lacul Cinciș

Drumul județean 687 D Hunedoara – Lacul Cinciș – Toplița a fost asfaltat şi modernizat în anii ´60, odată cu amenajarea lacului de acumulare Cinciş şi cu construcţia barajului său. Cu timpul, şoseaua a devenit tot mai aglomerată, însă investiţiile în reabilitarea ei au fost puţine şi realizate pe bucăţi.

În prezent, circa şapte kilometri din drumul judeţean sunt în administrarea temporară a Primăriei Teliucu Inferior, care derulează lucrări de extindere a reţelei de apă şi canalizare în zona de pe malul lacului, iar restul traseului a rămas în grija Consiliului Judeţean Hunedoara.

În urmă cu o săptămână, cei şapte kilometri administraţi de Primăria Teliucu Inferior au intrat în reparaţii, după ce primarul Daniel Pupeză a fost somat de conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara să refacă locurile afectate de degradări şi de lucrările la reţeaua de apă şi canalizare.

„Eu ca primar nu am niciun interes pe zona respectivă. Nu am niciun metru pătrat de teren pe baraj. Nu am niciun alegător acolo, pentru că toţi sunt din alte zone. Am vrut să dezvoltăm zona, făcând apă şi canalizare. Nu înţeleg de ce e atâta ură. Eu, ca primar, am primit, inclusiv de la Avocatul Poporului o adresă că pun în pericol viaţa şoferilor”, relata primarul Pupeză, citat de ziardehunedoara.ro.

Gropile din carosabil au fost astupate, iar şanţurile transversale din drum, care erau acoperite cu pământ, au fost asfaltate. Rezultatul nu i-a mulţumit însă pe şoferi. Denivelările din drum, zonele întinse de carosabil degradat şi şanţurile de pe marginea şoselei au rămas. În plus, vegetaţia abundentă care obturează vizibilitatea conducătorilor auto şi lipsa marcajelor îl transformă într-unul dintre cele mai riscante drumuri judeţene ale Hunedoarei.

Probleme asemănătoare, legate de durata depăşită de exploatare a şoselei şi de degradarea acesteia, sunt şi pe tronsonul Hunedoara – Teliucu Inferior, administrat de ctre Consiliul Judeţean Hunedoara.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/