Record absolut: 14 surse necontorizate descoperite la un restaurant din Lupeni

Nu mai puţin de 14 surse de apă necontorizate şi un prejudiciu de 18.500 de lei. Asta au descoperit reprezentanţii furnizorului de apă din Valea Jiului, SC ApaServ Valea Jiului SA la un restaurant cu pretenţii din Lupeni.

 

Directorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, spune că a primti sesizarea pe pagina sa de Facebook şi a trimis Corpul de Control să verifice cele svalahiaemnalate.  Iar în urma controlului s-a descoperit că Restaurantul Valahia avea nu mai puţin de 14 surse de apă necontroizate, un record absolut cel puţin în această zonă.

„Noi le trimitem somaţii celor săraci care au câţiva metri cubi de apă neplătiţi şi la acest restaurant nu? În ciuda telefoanelor pe care le-am primit, am făcut luni o plângere penală împotriva proprietarului restaurantului, după ce, la verificarea făcută, am constatat că avea 16 surse de apă, din care 14 necontorizate şi plătea doar 6 metri cubi lunar”, a declarat Costel Avram.

În urma calculelor făcute s-a constat că prejudiciul se ridică la suma de 18.500 de lei. Directorul SC ApaServ valea Jiului SA spune că proprietarul restaurantului a achitat întreaga sumă, dar fapta rămâne faptă aşa că nu se renunţă la plângerea penală.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cum arată șantierul drumului județean Hunedoara – Călan         Bazinele cu apă minerală de pe Valea Mureșului         Ce trebuie să știe turiștii care vor să urce în Retezat cu mașinile, spre Poiana Pelegii         Tânără tâlhărită de fostul prieten, cu 20 de ani mai mare decât ea         Muzeul mineritului a fost restaurat cu fonduri UE         ADR VEST. Școală din Uricani modernizată cu fonduri UE         ORĂȘTIE. Podul care nu mai leagă comunitatea, ci o desparte         6 august 2020. Omagiu minerilor din Valea Jiului         Ziua Minerului. Povestea revoltei muncitorilor de la Lupeni – 1929         Furturile din Mina Paroșeni nu au leac         Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic