Razii la firmele din industria lemnului

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Hunedoara și angajații Gărzii Forestiere Timișoara au controlat mai multe societăți comerciale din Petrila, care operează în industria lemnului.

La una dintre firmele vizate, au fost constatate încălcări ale legislației silvice în vigoare referitoare la modul de exploatare a materialului lemnos conform, motiv pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Doi funcționari silvici au fost amendați pentru îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de lucru. „Poliţiştii au constatat faptul că un funcţionar nu a respectat prevederile legale privind modul de operare a datelor în programul SUMAL 2.0 pentru două partizi de masă lemnoasă pe picio,r la care au expirat autorizațiile de exploatare, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 lei. Totodată, a fost identificat un alt funcţionar silvic, cu privire la care s-a stabilit că a expediat fără proveniență legală 27,580 mc de lemn de foc din specia fag și a primit și a depozitat fără documente legale de proveniență 26,124 mc material lemnos din specia rășinoase. Față de cel în cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 15.000 lei și măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 27,580 mc lemn de foc din specia fag în valoare de 4.511,84 lei și confiscarea faptică a 26,124 mc material lemnos din specii rășinoase”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului