Războiul PSD-PNL se dezmorțește și în județul Hunedoara. Consilierul Ștaier l-a provocat pe vicepreședintele Gligor

Ședința extraordinară a Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, care a avut loc vineri, 9 ianuarie 2015, s-a încheiat cu o dispută aspră între consilierul PSD Ioan Ștaier și vicepreședintele instituției, Dorin Gligor, copreședinte județean al noului PNL.

paruiala

Miza disputei a fost lipsa unei ședințe ordinare a CJ în luna decembrie 2014, cuplată cu dorința PSD de a se instala o nouă conducere

 

PSD vrea alegeri pentru șefia CJ

Consilierul județean Ioan Ștaier a cerut vicepreședintelui CJ Dorin Gligor să explice care este situația în care se află Mircea Moloț și Tiberiu Balint, dar și de ce au fost convocate două ședințe extraordinare în decurs de o lună, dar nu s-a ținut ședința ordinară de la sfârșitul lui decembrie 2014 – ședință în care se puteau opera validări de consilieri, dar și înlocuirea unui vicepreședinte (Balint, demisionar la acea vreme, n.r.).

„De ce în intervalul 9 decembrie – 9 ianuarie nu ați reușit să convocați o ședință ordinară a Consiliului Județean, ci două extraordinare, cu două – trei puncte pe ordinea de zi? În această perioadă, noi, grupul consilierilor județeni PSD, conform listei cu care am candidat în 2012 și am câștigat cu USL-ul conducerea Consiliului Județean, trebuia să validăm doi consilieri județeni. De asemenea, legea prevede ca Consiliul Județean să fie condus de un președinte și doi vicepreședinți. Suntem foarte nemulțumiți de activitatea desfășurată în această lună de conducerea interimară a Consiliului Județean. Considerăm că această majoritate ad-hoc, constitută de către PNL cu PDL – împotriva votului popular care a fost dat în iunie 2012, prin care USL-ul a câștigat alegerile în județului Hunedoara, domnul Moloț deținând funcția de președinte, domnul Tiberiu Balint, funcția de vicepreședinte -, nu ne mai reprezintă pe noi, PSD, și pe alegătorii noștri. Dorim să luați legătura cu dumnealor (Moloț și Balint, n.r.) și, cât mai repede, vă propun să demisionați din aceste înalte funcții. (…) Demisionând domnul președinte, automat, conform legii, în termenul prevăzut se vor putea organiza alegeri pentru funcția de președinte al Consiliului Județean”, a declarat Ioan Ștaier.

 

„Nu dăm noi verdicte!”

Referindu-se la conducerea CJ, printr-o scurtă intervenție, secretarul instituției, Daniel Dan, a explicat că situația în care se află atât persoanele din conducere suspendate – Moloț și Balint -, cât și vicepreședintele Dorin Gligor se încadrează perfect în prevederile legii. Intervenția a fost urmată de o replică a lui Dorin Gligor, care a afirmat că nu poate fi vorba de alegeri pentru președinția CJ, până când instanța nu va da un verdict definitiv asupra lui Mircea Moloț.

„Nu noi suntem cei care dăm verdicte de dreptate sau de nedreptate celor care încalcă legea sau nu. Sunt alte instituții și eu cred că acestea se vor pronunța la momentul potrivit, cu toată obiectivitatea. (…) Alegerile la nivelul președinției Consiliului Județean Hunedoara vor putea avea loc doar prin decizia guvernului, la 90 de zile, fie pentru o stare de incompatibilitate a președintelui Consiliului Județean Hunedoara – chiar dacă suspendat, astăzi el se numește Mircea Ioan Moloț -, fie o pronunțare definitivă”, a declarat Dorin Gligor.

 

Dată la-ntors

Referindu-se la lipsa ședinței ordinare din decembrie 2014 și convocarea a două ședințe extraordinare, vicepreședintele CJ a încercat o explicație destul de subțire.

„Până în data de 9 ianuarie trebuia să adoptăm proiectul de hotărâre privind aprobarea deficitului bugetar. Deci, ședința de astăzi (vineri, 9 ianuarie, n.r.) are categoric caracter extraordinar. (…) Pentru luna decembrie, hotărârile necesare funcționării instituției noastre au fost luate în ședința extraordinară ce n-a fost convocată de Dorin Gligor. Așa am găsit-o convocată, ca extraordinară. Putea fi convocată ca ordinară. (…) Dacă noi, la mijlocul lunii decembrie, într-o ședință extraordinară, am rezolvat problemele județului Hunedoara, nu mi s-a părut normal să convoc între Crăciun și Anul Nou şi o ședință ordinară în care ce trebuia să facem: să analizăm pentru șase zile situația conducerii?”, a mai spus Gligor.

 

Ce nu s-a spus

Ceea ce nu a spus vicepreședintele CJ Hunedoara, dar nici consilieri care știau foarte bine situația, este faptul că nu a existat nicio legătură între convocarea unei ședințe extraordinare la începutul lunii decembrie și lipsa ședinței ordinare din aceeași lună. Și, evident, deciziile din 12 decembrie 2014 nu puteau fi „reportate” către ședința ordinară ce trebuia să aibă loc la sfârșitul lunii.  Astfel, între rațiunile convocării de urgență a unei ședințe extraordinare în decembrie a existat și aceea că veniseră banii pentru Spitalul Județean de Urgență Deva și aceștia trebuiau alocați rapid, pentru a se putea face plata salariilor. Fără acea ședință, angajații spitalului erau în situația de a nu-și primi lefurile înainte de Crăciun. Doar un exemplu

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + opt =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?         Cum poate fi dezvoltată Valea Jiului. Întâlnire cu experți internaționali, la Petrila         IULIU WINKLER: “UE are nevoie de un buget solid, fără tăierea finanțărilor Politicii de coeziune și PAC”