Provocare uriașă pentru Avram Iancu. Hunedoreanul a plecat spre Lacul Balaton și vrea să doboare un record mondial

Avram Iancu a pornit, vineri, într-o nouă aventură, pe Lacul Balaton din Ungaria, acolo unde şi-a propus să doboare un nou record mondial la înot de anduranţă.

„Mi-am propus ca anul acesta să stabilesc un nou record mondial la înotul de anduranţă. Recordul mondial actual este de 67 de ore şi 16 minute, iar eu încerc să înot cel puţin un minut peste acest timp şi, dacă ajută bunul Dumnezeu, încerc să înot 72 de ore, adică tri zile şi trei nopţi”, a declarat, vineri, bibliotecarul din Petroşani, la plecarea din oraşul său natal spre Balaton.

Alături de Avram Iancu a fost echipa sa, dar şi o parte a susţinătorilor, care i-au urat mult succes în noua aventură de anduranţă.

Pe parcursul acestei încercări, înotătorul nu are voie să se oprească şi nu va putea purta costum de neopren. De asemenea, nu-i va fi permis să atingă pe cineva sau barca însoţitoare. Singurul lucru permis este ca echipa sa de suport să-i arunce hrana necesară, la fiecare jumătate de oră.

Avram Iancu este născut în 1976 la Petroşani, este bibliotecar şi practică sportul de la vârsta de 10 ani. A devenit primul român care s-a încumetat să traverseze înot Canalul Mânecii, fără întrerupere şi fără costum de neopren, în 2016. În 2017, după 89 de zile, a reuşit traversarea înot a Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la un capăt la celălalt, fără costum de neopren. De asemenea, în 2018 a înotat în Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul. În 2019, Iancu şi-a anunţat canidatura la Preşedenţia României, dar s-a retras ulterior din competiţie. Avram Iancu este deţinătorul recordului românesc la înot de anduranţă, el reuşind anul trecut să înoate în apele Dunării timp de 36 de ore şi 29 de minute. Pe lista reuşitelor este înscrisă şi traversarea Mării Negre, în toamna lui 2018, când a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului