PROTEST. Minerii de la EM Lonea s-au blocat în subteran

Aproximativ 200 de ortaci au intrat luni dimineață cu întârziere la schimbul I și spun că nu vor mai ieși până ce nu vine ministrul să discute cu ei. Oamenii sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă acum la Complexul Energetic Hunedoara și liderii lor cred că situația va degenera la toate unitățile miniere.

Nu mai au cu ce să lucreze, noua conducere de la CEH îi duce spre faliment și insolvența pare să nu fie decât drumul spre moartea mineritului de huilă. Asta cred acum minerii din Valea Jiului, care stau ca pe un butoi de pulbere. O parte dintre ortacii de la mina Lonea au cerut socoteală la intrarea în șut la ora 4,00 și apoi au promis că nu mai ies de acolo. Lor li se alătyră și cei din schimbul II și așa mai departe, iar cei de la suprafață au stat în curtea minei, ca să se solidarizeze cu ei. „Cred că nu numai cei de la mina Lonea vor fi cei care se vor alărura unui astfel de protest, pentru că, încă din luna decembrie, ca să nu ne întoarcem și mai mult în timp, de când administrația, prin C.A. a decis intrarea în insolvență, nu s-a întreprins nicio măsură în sprijinirea activității miniere și energetice, iar riscul falimentului este din ce în ce mai adevărat”, a afirmat Petre Nica, președintele sindicatului „Muntele”. Situația degenerează cu fiecare zi, iar oamenii care intră sub pământ își riscă viața fără piese de schimb și fără utilaje.

Grijile îi fac acum vulnerabili și liderul angajaților de la Lonea, Vasile Păduraru a fost transportat de urgență la spital, din cauză că i s-a făcut rău. Omul a stat aproximativ o oră în perfuzii, dar apoi a plecat la mină să vorbească cu cei din schimbul II. „Mă duc înapoi la ortacii mei, pentru că sunt agitați. Eu am ieșit din spital pe semnătură și am refuzat tot și mă duc la ei. Nu pot să îi las. Protestează pentru soarta CEH, pentru falimentul care ne paște. Cu sigranță se vor alătura și alții, pentru că minerii nu mai pot lucra cu stresul. Nu mai știm ce facem mâine, iar cei de la Lonea sunt deciși să protesteze până va veni ministrul Energiei Victor Grigorescu în Valea Jiului, ca să ne dea negru pe alb care este soarta CEH”, a declarat Vasile Păduraru, lider de sindicat de la EM Lonea.

Toată Valea Jiului este sub presiunea insolvenței Complexului Energetic Hunedoara, iar deciziile luate nu îi satisfac pe oamenii care muncesc din greu. Nu se întâmplă nimic concret și administratorii judiciar și cel special nu au reușit să convingă că următorul aps nu este falimentul. Complexul Energetic Hunedoara este în insolvență, iar minerii se blochează sub pământ, pentru că cer să se întâlnească cu ministrul Energiei Victor Grigorescu. Pentru că nici minerii din schimbul II nu au coborât la timp sub pământ, liderii de la Sindicatul Muntele s-au schimbat în salopete și au mers la ei. Petre Nica a recunoscut, însă, că astfel de proteste nu ar trebui să fie izolate, pentru că altfel minerii riscă să cadă în derizoriu. Liderii minerilor au intrat in subteran ca să discute cu cei care s-au blocat dimineață și, împreună cu schimbul II coliviile au coborât la ora 14.00. (Mondo TV)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată