Protest la Mina Lonea UPDATE

UPDATE: O parte a minerilor de la Lonea s-a adunat în curtea Complexului Energetic Hunedoata, în timp ce restul ortacilor din schimburile I şi II au rămas să protesteze în incinta exploatării miniere. Cu ei a venit să discute liderul Sindicatului Muntele, Petre Nica, cel care a transmis nemulţumirile ortacilor către conducerea CEH. “Până la urmă a rămas o singură nemulţumire majoră, respectiv cota de energie electrică suportată de angajator, care a ajuns la 4800 de KW pe an de la 10 – 12.000 kw. . În plus,  nu mai există acea procedură prin care se deconta direct la furnizor şi contravaloarea cotei de curent se regăseşte pe fişa de plată”, a declarat Petre Nica. Acesta înţelege nemulţumirile oamenilor, mai ales că Lonea este un oraş mic, unde nu există sistem centralizat de termoficare, iar cei mai mulţi oamnei se încălzesc cu aparate care funcţionează pe bază de energie electrică. Nica spune, însă, că trebuie găsită o soluţie unitară, pentru toţi cei 6500 de salariaţi şi, probabil,  pentru rezolvarea acestei dolenaţe se va lua din altă parte.

Nemulţumiţi de prevederile noului Contract Colectiv de Muncă, negociat de administraţia Complexului Energetic Hunedoara şi Sindicatul „Muntele”, minerii de la schimbul I de la Mina Lonea au refuzat să intre în şut.

SAMSUNGOamenii reclamă faptul că drepturile le sunt diminuate drastic în noul CCM. Astfel, cota de energie electrică scade de la 6000 de KW/ an la 4.800 KW, prima de Ziua Minerului a fost diminuată la 300 de lei brut, de la 500 de lei şi, în plus, nu mai pot beneficia nici de primă de vacanţă din cauza unei ordonanţe de Guvern care vorbeşte despre acordarea de tichete de vacanţă.

Liderul de sindicat de la Mina Lonea, Tiberiu Cozma, recunoaşte că la unele drepturi s-a pierdut, dar susţine că în alte cazuri s-a câştigat. “Am rămas fără contract de muncă din 10 iunie. Sindicatul Muntele a facut toate demersurile ca acest contract să fie semnat cât mai repede posibil şi să nu ne pierdem din drepturile pe care le-am avut. Într-un final am reusşit să negociem un contract cadru, după nişte calcule sumare care s-au făcut, având în vedere că pe unele drepturi s-a câştigat, pe altele, cum e energia electrica, unde este şi marea nemulţumire a oamenilor, am pierdut. Anul trecut consumul mediu la energie electrică era în jurul a 6.000 kw pe salariat şi acum în contractul acesta se dau 4.800 kw pe an. La noi este o mare problemă, pentru că multa lume se încălzeşte cu energie electrică din cauza ca nu este termoficare. Factura este foarte mare şi oamenii sunt nemulţumiţi din acest punct de vedere. De asemenea a mai aparut o problemă, în luna iulie, o lege cu privire la acordarea de tichete de vacanţă. Având în vedere ca s-a dat legea asta, s-a sistat prima de vacanţă până când apar normele metodologice de aplicare a acestei legi”, spune Tiberiu Cozma.
Oamenii sunt nemulţumiţi şi de condiţiile de muncă şi spun că nu este exclus să plece la sediul CEH pentru a protesta, iar lor ar putea să li se alăture şi minerii din alte schimburi.

Pe de alta parte, directorul general al CEH, Aurel Niculescu, susţine că protestul minerilor de la Lonea a fost generat de blocarea acordării primei de vacanţă, dar de vină pentru acest lucru este actul normativ emis de Guvern şi nu administraţia CEH.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav pe DN 76. BMW făcut praf de un autotren         Peste 250.000 de arbori au fost retezați de pe malul Lacului Gura Apelor, în Retezat         Hoț de portofele prins de polițiști         SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG