Program prelungit la “Paşapoarte”, doar dacă se impune

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, serviciile de eliberare a paşapoartelor vor avea program prelungit cu două ore, începând de luni, 24 iunie 2019. Acest program este anunţat pe toată durata verii, pentru a evita cozile imense care apar în această perioadă an de an. Deocamdată, în judeţul Hunedoara nu se impune un program prelungit, ne asigură Instituţia Prefectului

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţa că programul zilnic de lucru cu publicul sa se desfăşoare, începând din 24.06.2019, între 08:30 – 18:30 la structurile teritoriale de paşapoarte unde volumul cererilor înregistrate impune acest lucru.

Încă nu sunt cereri prea multe, dar sunt de așteptat

Pe parcursul zilei de ieri, prefectul Fabius Tiberiu Kiszely a verificat activitatea Serviciului Paşapoarte şi spune că, deocamdată, în judeţul Hunedoara nu există aglomeraţie la ghişee. “Azi (luni, n.red.), până la prânz, erau în lucru 30 de cereri. Săptămâna trecută am avut între 50 până la 70 de cereri pe zi şi activitatea s-a desfăşurat în condiţii normale, fără aglomeraţie. De obicei în luna august sunt probleme la ghişeele serviciului de paşapoarte. Vom prelungi programul în funcţie de solicitări”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara.

Posibile cauze ale aglomeraţiei

Potrivit Direcţiei Generale de Paşapoarte, una dintre cauzele creşterii numărului de solicitări în această perioadă poate fi faptul că, în cursul acestui an, expiră paşapoartele eliberate în anul 2009 (cu termen de valabilitate de 10 ani) şi cele eliberate în anul 2014 (cu termen de valabilitate 5 ani). “În anii trecuţi, în perioada de vară se înregistra o creştere semnificativă a numărului de solicitări, dar în prezent au fost implementate măsuri în plan legislativ, dar şi organizatoric, care au avut ca scop reducerea aglomeraţiei la ghişee. Astfel, reamintim că a fost implementat un sistem de notificare prin SMS, înainte cu una până la trei luni faţă de expirarea termenului de valabilitate al paşaportului. Măsura introducerii sistemului de notificare a avut drept scop evitarea situaţiilor în care cetăţenii îşi planifică, mai ales în perioada de vară, deplasări în străinătate şi constată în ultimul moment că nu pot efectua călătoria respectivă din cauza faptului că le-a expirat paşaportul”, a transmis MAI.

Pentru evitarea cozilor

MAI reaminteşte că o altă măsură pentru evitarea aglomeraţiei a fost prelungirea termenului de valabilitate a paşaportului simplu electronic de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani. Potrivit MAI, fără justificarea urgenţei, paşaportul temporar va fi eliberat în termenul prevăzut de lege pentru varianta electronică, respectiv 10 zile lucrătoare. În plus, pentru evitarea aglomeraţiei la depunerea cererilor de eliberare a paşaportului, solicitanţii au posibilitatea de a se programa online.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − treisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara