Procurorii DNA Alba au ajuns la Spitalul Judeţean din Deva

Procurorii anticorupţie cercetează achiziţiile publice efectuate în ultimii patru ani de Spitalul Judeţean din Deva. Au ajuns, vineri, la unitatea medicală pentru a ridica documentele necesare anchetei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie  Alba au descins, vineri dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Deva. Managerul interimar al unităţii medicale, Livia Oros, a precizat că au fost ridicate documente. Sunt vizate achiziţiile publice şi concursurile pentru ocuparea unor posturi în perioada 2013-2017. „Niciun angajat al unităţii medicale nu a fost luat la audieri şi nu ni s-a comunicat dacă este vorba de o cercetare penală pentru presupuse infracţiuni”, a declarat Livia Oros.

Potrivit acesteia, documentele solicitate de către DNA Alba Iulia au fost predate în copii efectuate la sediul spitalului. Spitalul Județean de Urgență Deva a fost condus, în perioada 2012-2016 de către Călin Laza, acesta afirmând, că în acest interval de timp au fost efectuate mai multe controale, fără să fie constatate nereguli în activitatea instituției.

Direcția Națională Anticorupție are toate drepturile de a solicita absolut tot ceea ce interesează DNA, a fost singurul comentariu făcut de Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara. Reprezentanții DNA nu au făcut precizări cu privire la cercetările efectuate la spital.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie