Probleme semnalate pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva

Mihai Alexandru Crăciun, fondatorul Asociaţiei Construim România, care monitorizează marile proiecte de infrastructură derulate în România, susţine într-un articol publicat pe formul asociaţiei că integritatea Lotului IV din viitoarea autostradă Lugoj – Deva este periclitată.. Există riscul unei alunecări de teren, în zona carierei de bazalt a satului Bretea Mureşeană, aflată în imediata vecinătate a traseului autostrăzii, atrage atenţia reprezentantul forumului de infrastructură.

„Asemeni unei răni deschise, cariera de piatră expune la suprafaţă straturi de stâncă în mod normal îngropate sub pământ. Adică expune respectivele straturi eroziunii, pentru că permite apei să se infiltreze prin fisuri care altfel îi erau inaccesibile. Mai mult, vibraţiile induse de exploatarea din carieră (explozii, picamere etc.) duc la fracturarea pereţilor laterali ai acesteia, mână în mână cu ciclurile de îngheţ/dezgheţ ale apei infiltrate. După câteva decenii de exploatare, versantul carierei, deşi pare stâncă solidă, este de fapt un puzzle instabil de rocă fragmentată, cu rezistenţa mult redusă. În momentul în care pintenul de stâncă în care versantul se sprijină în sol este tăiat de debleul unui drum (şanţul larg prin care trece drumul), este doar o chestiune de timp şi de ploaie suficientă până când versantul cade peste drum. Acesta este exact cazul alunecării de la Litochovice din Cehia, cea cu care am asemănat ca posibile efecte alunecarea activă a Dealului Bucium de la Aciliu de pe A1 Orăştie – Sibiu Lot 3. Versantul căzut în Cehia peste şantierul autostrăzii D8 era cel al unei cariere de piatră, iar alunecarea a survenit după ce autostrada a tăiat pintenul de sprijin al versantului”, informează autorul în articolul publicat pe forumul construim-românia.ro.

Situaţia „în parametri normali”, susţinea ministrul
La Bretea Mureşană situaţia este identică, atrage atenţia fondatorul Asociaţiei Costruim România. „Autostrada A1 trece exact prin baza versantului de sub cariera de piatră. (…) Problema majoră este însă că versantul carierei de piatră de la Bretea Mureşană este de acum dislocat şi pus în mişcare. Iar pământul de umplutură pus în locul stâncii excavate nu are rezistenţa necesară împiedicării alunecării. Prin urmare în timp versantul carierei de piatră va continua să împingă pe sub autostradă, la fel ca şi la Aciliu, ruperea catastrofală devenind doar o chestiune de timp şi suficientă ploaie”, susţine fondatorul construim-românia.

Recent, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat lotul IV al autostrăzii Lugoj – Deva,în lungime de 22 de kilometri, iar concluzia acestuia a fost diferită de cele reclamate de Asociaţia Construim România. „Situaţia de pe Lotul 4 al Autostrăzii se prezintă în parametrii normali, iar antreprenorul român a reasumat termenul de finalizare a lucrării pentru finele lui 2017”, a transims Răzvan Cuc. Tot atunci, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a publicat imagini de pe şantierul Lotului IV al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, aflat în construcţie încă de la începutul anului 2014, şi care avea termen de finalizare în 27 mai 2016.

„Pe şantierul Lotului 4 Lugoj-Deva, antreprenorul mobilizează în permanenţă circa 500 de muncitori şi peste 170 de utilaje. În cursul lunii iulie 2017, lucrările pe acest lot s-au axat pe infrastructura pasajelor, terasamente, realizarea podeţelor şi relocarea/protejarea utilităţilor”, a informat DRDP Timişoara.

Mihai Alexandru Crăciun susţine că aşteaptă o reacţie a contructorilor faţă de situaţia reclamată.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Probleme semnalate pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva

  1. Nicolae

    Pe Orastie Sibiu sunt sedimente peste argila (impermeabila ) Mai cititi apoi scrieti ! 🙁 🙁

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis