Primăria Hunedoara a fost amendată de Garda de mediu

Primăria Hunedoara și societatea care se ocupă de colectarea deșeurilor stradale și vegetale din municipiu au fost amendate cu 15.000 de lei, în urma unui control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara.

Firma de salubritate a fost reclamată pentru depozitarea ilegală a deșeurilor, la marginea Hunedoarei. O postare a unor localnici, pe Facebook, a dus la sesizarea Comisariatului Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu.
„Echipa a constatat faptul că aspectele semnalate se confirmă, în sensul că operatorul de salubritate desemnat pentru colectarea deșeurilor stradale și a deșeurilor vegetale a abandonat aceste deșeuri pe un amplasament neautorizat. Totodată, s-a constatat că pe acest amplasament se aflau și deșeuri municipale amestecate, dar deșeurile vegetale reprezentau cca 80% din întreaga cantitate existentă. Pentru neconformitățile constatate, Comisariatul Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu a aplicat sancțiuni atât UAT Municipiul Hunedoara cât și operatorului de salubritate, respectiv: amendă contravențională, în valoare de 15.000 de lei, conform Legii nr. 211/2011 cu modificările și completările ulterioare, pentru UAT Municipiul Hunedoara și avertisment, conform OUG nr. 195/2005, cu modificările și completările ulterioare, operatorului de salubritate”, a informat Garda Națională de Mediu.
Comisarii Gărzii de Mediu au dispus mai multe măsuri pentru remedierea neregulilor: eliminarea depozitelor necontrolate de deșeuri identificate în timpul controlului; identificarea spațiilor pentru depozitarea deșeurilor din construcții și demolări, a spațiilor pentru depozitarea deșeurilor vegetale precum și stabilirea acestora prin Hotărâre de Consiliu Local; intensificarea acțiunilor de patrulare și aplicarea măsurilor, conform legii, în cazul în care vor fi identificate persoane fizice/juridice care abandonează deșeuri în locuri nepermise.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara         ATENȚIE LA NEATENȚIE. O pensionară a fost lăsată fără o importantă sumă de bani         LA PETROȘANI. Un șofer beat a lovit două mașini         Parcul Corvin, simbolul neglijat al Hunedoarei         DN 68 A, șoseaua dezastruoasă care dublează „autostrada – muzeu”