Pregătiri de iarnă, cu pompierii, în stațiunile de munte

Câteva zeci de cabanieri și proprietari de pensiuni și case de vacanță din stațiunile montane Straja și Rîușor au participat la dezbateri organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, invitați fiind și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Inspectoratului de Poliție Hunedoara și ai Serviciului Salvamont Hunedoara.

„Temele abordate au atins subiecte de interes pentru cabanierii din stațiuni cum ar fi cadrul legislativ privind avizarea-autorizarea unităților de primire a turiștilor dar și problemele și neajunsurile, din punct de vedere al securității la incendiu, ce pot apărea pe timpul exploatării instalațiilor de încălzire sau aparatelor electrice. Pentru că sărbătorile de iarnă bat la ușă pompierii au făcut recomandări și cu privire la utilizarea, în siguranță, a artificiilor și lampioanelor”, a informat Anemona Doda, purătoarea de cuvânt a Inspectoratuluid e Poliție al Județului Hunedoara.

A fost dezbătută și situația căilor de acces a căror capacitate este diminuată de autoturismele parcate dar și a surselor de apă ce pot fi disponibile pentru acțiunile de stingere.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD         CU NATURA NU TE POŢI PUNE! Dar de prostia vasileştilor din PSD ne putem lua?         Prima ediție a Festivalului medieval „Ioan de Hunedoara” a strâns peste 10.000 de participanți         Peste 20 de milioane de euro vor fi investiţi în lina verde de autobuze electrice din Valea Jiului         Accident mortal pe Dealul Hațegului