Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Deva

De slăvitul praznic al Învierii Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în noaptea Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Pentru început, a fost citit Canonul Sâmbetei celei Mari, iar apoi, în miez de noapte, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie împreună cu preacuvioșii și preacucernicii părinți slujitori au împărțit Sfânta Lumină credincioșilor veniți să ia parte la slujba de Înviere, după care apoi a fost înconjurat sfântul lăcaș. Și în acest an, prin purtarea de grijă a ierarhului hunedorean, Sfânta Lumină a fost adusă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

De pe o scenă special amenajată în fața Catedralei a fost citită Sfânta Evanghelie și apoi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, vicar administrativ la Centrul Eparhial, a citit Cuvântul Pastoral al arhipăstorului hunedorean la praznicul Învierii, intitulat în acest an „Iisus Cel Înviat – Pâinea afectiv-mistică a vieții – Programarea spre eșec sau spre triumf a copiilor noștri”. În continuare a fost cântat Canonului învierii, după rânduială.

A urmat slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, împreună cu soborul slujitor, în Catedrala Chiriarhală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de către Părintele Arhidiacon Daniel Balea.

La final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare adresându-le credincioșilor prezenți, cu bucurie, salutul pascal „Hristos a înviat!”.

Episcopia Devei și Hunedoarei

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu