Povestea vilei construită pentru Nicolae Ceauşescu pe malul Lacului Cinciş

Nicolae Ceauşescu a avut propria „Casă Albă” la 15 kilometri de municipiul Hunedoara. Complexul turistic Casa Albă a fost ridicat la începutul anilor 1970, pe malul Lacului Cinciş, iar în vecinătatea sa, într-un loc retras şi protejat de pădure a fost construită vila de odihnă a dictatorului. Viorel Răceanu, fostul primar al Hunedoarei din anii regimului comunist, declara că Nicolae Ceauşescu s-a cazat de două ori în vila de protocol a Casei Albe, însă mai des ea a fost folosită de activiştii de partid cu rang înalt sosiţi în Hunedoara. Înainte de sosirea lui Ceauşescu la Casa Albă, întreaga clădire era dezinfectată cu atenţie. „Inclusiv clanţele uşilor erau curăţate cu spirt”, îşi aminteşte o fostă angajată a complexului.

Zona de agrement Casa Albă cuprindea un hotel  dotat cu o piscină  de 635 de metri pătraţi, cu un teren de fotbal şi, mai târziu, cu o popicărie şi vila de odihnă cu suprafaţa desfăşurată de aproape 1.000 de metri pătraţi şi suprafaţa construită de circa 500 de metri pătraţi. Întregul complex beneficia de un teren de peste 35.000 de metri pătraţi. În anii de comunism, oaspeţii favoriţi ai complexului erau activiştii de partid, sportivii veniţi în cantonamente şi mebrii din conducerea combinatului siderurgic. Pentru câţiva ani după 1990, locul a devenit mai accesibil turiştilor veniţi să petreacă sfârşitul de săptămână pe malul lacului Cinciş, Casa Albă fiind atunci unul dintre puţinele zone de agrement din Hunedoara dotate cu piscină.

În ultimii ani a intrat însă în declin, iar în prezent, la patru decenii de la construcţia sa, complexul Casa Albă şi vila lui Ceauşescu sunt scoase la vânzare de Arcelor Mittal. Pentru hotel şi terenul său de aproape 26.000 de metri pătraţi, preţul afişat pe site-ul combinatului siderurgic Arcelor Mittal este de 886.000 de euro, iar Vila 1 şi terenul ei de 9.500 de metri pătraţi sunt estimate la 300.000 de euro. Ambele au suferit degradări, iar investiţiile în renovarea lor au lipsit.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată