Povestea tristă a bătrânelor de la Crăciuneasa, cele două femei care supraviețuiesc lângă ruinele uriașei exploatări de piatră

Din anii 2000, calea ferată îngustă care străbătea văile Govăjdiei şi Zlaştiului până la Hunedoara a fost dezafectată. Tot atunci, exploatările miniere de la Teliuc şi Ghelari s-au închis, iar uriaşa carieră de dolomită de la Crăciuneasa a intrat în conservare.

La sfârşitul anilor ´80, peste 400 de oameni lucrau la Crăciuneasa, exploatarea de dolomită aflată la trei kilometri de Govâjdia, pe valea pârâului Nădrab. Odată cu închiderea ei şi cu distrugerea căii ferate industriale, cei mai mulţi au plecat din zonă. Ana Şodrâncă (87 de ani), una dintre fostele angajate în cariera de la Crăciuneasa, a rămas singura locatară a blocului muncitoresc de la Crăciuneasa, o clădire cu 16 apartamente, ruinată aproape în întregime.

Bătrâna s-a încăpăţânat să rămână în blocul părăsit, cu acoperişul căzut, cu cărămizile şi tencuiala desprinse, în singura locuinţă care iarna mai este încălzită. A privit cu amărăciune cum rând pe rând clădirile exploatării industriale unde a lucrat trei decenii au fost dârâmate şi cum blocul său se ruinează de la an la an. „Am muncit la piatră, cu sapa şi târnăcopul 30 de ani şi am fost obişnuită cu traiul greu, cu frigul de pe carieră, căci săpam şi încărcam şi iarna, pe ger, însă acum, la aproape 90 de ani, singură aici, cel mai greu îmi este să crăp lemnele de foc”, povesteşte Ana.

Crăciuneasa în 1998: FOTO: Gyllenberg, Bo / Järnvägsmuseet (Muzeul feroviar)

Unul dintre puţinele ajutoare ale bătrânei este Ioana Corbeanu, o văduvă în vârstă de 79 de ani, care din când în când trece pe la Ana pentru a-i tăia lemne. Ioana locuieşte în cătunul Gura Spinului, la circa un kilometru de blocul „vecinei” sale.

„De 24 de ani trăiesc şi eu singură aici şi fără ajutor din partea vreunui bărbat. Am o pensie de urmaş după soţul meu care a muncit în cariera de piatră, un venit care abia îmi ajunge să supravieţuiesc. Au fost zile în care am trăit cu un colţ de pâine şi cu mere, în care ameţeam din cauza foamei, însă am mai lucrat pe la unii şi pe la alţii, am tăiat lemne, am îngrijit păsări de curte, am săpat grădini, ca să pot să îmi asigur pâinea. Am aproape 80 de ani şi sparg lemne ca un bărbat tânăr”, povesteşte Ioana.

Cele două femei susţin că îşi doresc doar să treacă peste iarnă cu bine.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului