Povestea celor mai frumoase fotografii de iarnă din Ținutul Pădurenilor

Câteva dintre cele mai apreciate fotografii care înfăţişau locurile din Ţinutul Pădurenilor au fost realizate de Denis Galloway la începutul anilor 1930. Născut în Cardiff, Denis Galloway (1878 – 1957) a fost un aventurier britanic, pasionat de fotografie şi folclor, care a petrecut aproape patru decenii în România. A locuit în Cluj Napoca până în 1950 şi a lucrat câţiva ani la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, pentru care a realizat numeroase clişee, pe sticlă, în satele României.

La sfârşitul anilor 1920, Galloway a ajuns şi în Ţinutul Pădurenilor, de unde s-a întors cu o serie de instantanee impresionante prin calitatea lor. Imaginile aflate în posesia Muzeului Etnografic al Transilvaniei dezvăluiau cum petreceau iarna oamenii din Lunca Cernii, un loc aproape izolat de la poalele Munţilor Poiana Ruscă. Cete de copii jucându-se prin nămeţi, în faţa caselor din lemn acoperite cu paie, un cobzar îmbrăcat după portul tradiţional din vechime, femei în costume de iarnă specifice Ţinutului Pădurenilor, un cioban înconjurat de turma de oi şi peisajele acoperite de mantia iernii sunt câteva dintre scenele înfăţişate de artist, care au fost digitalizate de angajaţii muzeului şi expuse pentru prima dată în 2008.
Fotografiile lui Galloway au devenit tot mai cunoscute în ultimii ani. Arată un colţ de lume care, cu timpul, şi-a schimbat înfăţişarea, dar nu la fel de mult ca alte zone.

Fotografii: Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Urare de Sfânta Maria         Accident cumplit: două tinere de 19 ani rănite grav, un bărbat a murit         Accident pe Drumul Național 66 Simeria – Hațeg         Controale ale polițiștilor la firmele care fac afaceri cu lemne         Bărbat ridicat de polițiști de la terasă, după ce a refuzat carantinarea         Polițiști anti-covid. Controale ample în zonele aglomerate din județul Hunedoara         Ce au decis magistrații în dosarul „matriței din Sarmizegetusa Regia”. Soluția dată la cererea de recompensă depusă de o tânără         Consiliul Județean Hunedoara va susține salariile paramedicilor Asociației Salvital – SMURD         BISERICA ROTONDĂ DE LA GEOAGIU         Transalpina Pădurenilor. Cum arată noua șosea din munții Hunedoarei, după finalizare         ALERTĂ. Peste 70 de cazuri noi de Covid 19 în județul Hunedoara         Angajat al Minei Lupeni, infectat cu noul coronavirus         Ecaterina Andronescu: „Nu sunt de acord să eliminăm educația tehnologică!”         După 16 ani și 4 mandate de primar, Gheorghe Ile se retrage din cursa electorală         Noul coronavirus lovește devastator în județul Hunedoara. Nouă localități, la limita carantinării         Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni         Povestea științifică a Cetății Deva         Situație dramatică în Orăștie: Tâmpenia „Nu purtați mască”, „Nu este Covid 19” dă roade. Finanțele – închise, în urma infectării unor angajate         Dosarul retrocedărilor controversate din Retezat, soluționat după un deceniu. Ce a decis instanța         Fortificația Sarmizegetusei Regia va fi restaurată integral