Nicolae (63 de ani), un pustnic întors de pe muntele Athos, are în grijă locul natal al părintelui Arsenie Boca. Vatra familiei Boca, unde duhovnicul s-a născut şi a copilărit, se află pe Dealul Bujoara, din Munţii Zarandului. Până în urmă cu câţiva ani era un loc pustiu, unde se găseau câteva bordeie părăsite, dar popularitatea călugărului Arsenie a readus la viaţă aşezarea. În locul copilăriei lui Zian a fost ridicat un bordei, din materiale provenite din demolarea vechii vetre a familiei Boca. Căsuţa din lemn şi chirpici, cu pereţii acoperiţi de portretele de mari dimensiuni ale lui Arsenie Boca, păstrează o parte din mobilierul casei unde acesta s-a născut: un pat vechi de peste 100 de ani, o măsuţă şi o băncuţă, toate din lemn.
„Până în urmă cu câţiva ani, această căsuţă, folosită şi ca şură, fusese lăsată în paragină. Terenul pe care se afla, inclusiv locul din apropiere unde a fost casa părintelui Arsenie Boca, a fost cumpărat de un preot timişorean, iar căsuţa a fost amenajată, pentru a putea fi din nou locuită. Deşi drumul este greu până aici, tot mai mulţi oameni ajung pe Dealul Bujoara pentru a vedea unde s-a născut părintele”, a povestit călugărul Nicolae Ionescu.
Zona din vecinătatea locului natal al duhovnicului Arsenie Boca şi-a schimbat şi ea înfăţişarea. A fost curăţată de bălării şi terasată, iar de curând, în apropiere a fost ridicată o bisericuţă de lemn, cu acoperiş de tablă aurită. „Terenurile au fost cumpărate de la un localnic, ai căror înaintaşi le-au primit în 1931, la rândul lor, de la mama părintelui Arsenie Boca. Creştina le vânduse pentru a-şi putea ajuta fiul să îşi continue studiile”, a povestit Nicolae.
Pe Dealul Bujoara au apărut şi alte construcţii, locuite mai ales pe timp de vară. Nicolae doarme, de obicei, într-un bordei sărăcăcios, aflat la marginea pădurii, în apropiere de fosta vatră a familiei duhovnicului, pe care o are în grijă şi îşi petrece zilele. Monahul locuieşte de doi ani pe Dealul Bujoara, un loc al fericirii aşa cum îl numeşte el, chiar dacă la prima vedere nu pare deloc primitor. Ultimii trei kilometri din pădurea satelor Căzăneşti şi Vaţa de Sus sunt aproape inaccesibili autoturismelor, iar în vreme de ploaie şi şoferii maşinilor de teren au probleme în a-l străbate. În căsuţa de lemn, condiţiile sunt minime, dar călugărul se bucură chiar şi de singurătate. Mănâncă o dată pe zi, iar restul zilei şi-l petrece rugându-se în faţa icoanelor şi a fotografiei duhovnicului şi îngrijind de gospodărie şi de câinele ciobănesc ce păzeşte casa.
A dat Muntele Athos pe dealul lui Arsenie Boca
Nicolae povesteşte că înainte de a se stabili în Munţii Zarandului, a vieţuit timp de mai mulţi ani în mănăstirile de pe Muntele Athos. „Muntele Athos este un loc sfânt, însă din ce în ce mai inaccesibil. Eu am căutat isihia, liniştea, de aceea am venit aici, în locul care poartă pecetea părintelui Arsenie Boca. Se simte binecuvântarea lui peste acest loc”, crede călugărul. În mănăstirile de pe Muntele Athos, cu greu mai poate fi găsită liniştea din trecut, datorită pelerinajelor, transformate în afaceri. „Sunt mănăstiri care acceptă călugări, dar nu mai mult decât 30 – 35 de oameni, pentru că ele nu au ce produce. Nu au terenuri pe care să lucreze oamenii. Au de exemplu câteva livezi de măslin şi în rest nu au terenuri. Unele primesc, iar oamenii ar veni să stea acolo. La unele trebuie să plăteşti în jur de 1.000 de euro, ca prin contract mănăstirea să te ţină acolo timp de doi ani. Dacă nu plăteşti aceste sume, poţi rămâne acolo, dar dacă monahii consideră că nu te integrezi, te pot da afară când vor”, a povestit călugărul.
În căsuţa tapetată cu imaginile în mărime naturală ale duhovnicului Arsenie Boca, Nicolae şi-a găsit liniştea. Regretă că nu l-a cunoscut personal pe Arsenie Boca, dar susţine că prezenţa sa divină este peste tot. Potrivit călugărului Nicolae, Arsenei Boca a murit sugrumat şi otrăvit de securişti, la 79 de ani, într-o vreme în care încă se afla în putere. „Foştii apropiaţi ai părintelui Arsenie Boca mi-au spus acest lucru. Ei mi-au povestit că atunci când asasinii i-au turnat otravă pe gât, părintele le-ar fi zis: „daţi-mi toată doza de otravă”. Sunt oameni care ştiu acest lucru, însă din cauza fricii nu o spun. Părintele Arsenie Boca era încă în putere, iar securitatea se temea de el, în acele vremuri tulburi în care se prevestea sfârşitul regimului comunist”, susţine călugărul.
A renunţat la meserie pentru călugărie
Nicolae s-a călugărit în 1994, la vârsta de 41 de ani. A citit „Pelerinul român” de Ilie Cleopa şi l-a fascinat ideea de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu. „Am devenit călugăr, din dorinţa de a mă mântui, pe mine dar şi pe cei din familia mea, din jurul meu”, spune monahul. Intrarea în călugărie a fost o chemare a lui Dumnezeu, crede acesta,adăugând că i-a fost şi lui foarte greu să renunţe la traiul lumesc.
„La călugărie este strict necesar să te jertfeşti. O lucrare foarte grea, ai multe lupte grele de purtat. Să rabzi de la fratele tău bătăi, scuipări, iar Diavolul pe mulţi îi întoarce din drum. El ştie că fiecăruia îi place ceva şi vrea să îl întoarcă din lume, prin ispită. A te face călugăr înseamnă şi a te da pe mâna altuia. Să îţi spună un părinte: „Du-te, ia găleata şi pune-o cu fundul în sus şi umple-o cu apă. Ţie ţi se pare anapoda, dar ascultarea e plăcută lui Dumnezeu. Un călugăr îi spune altuia să planteze varza cu rădăcina în sus. Omul, potrivit raţionamentului său, crede că acela care a cerut aşa ceva nu este sănătos la minte. Dar ascultarea înseamnă să faci lucrarea, fără să te tulburi”, relatează călugărul Nicolae. Înainte de a bate la porţile unei mănăstiri din apropierea Craiovei, pentru a deveni călugăr, Nicolae a lucrat ca stilist pentru fabrica de pantofi „Pioneer” din Bucureşti. „Eram creator de modele de pantofi şi cel care adapta modelele aduse de reprezentanţii unro firme străine pentru echipamentele cu care lucrau muncitorii de la noi. Acum întreprinderea este praf şi pulbere”, spune Nicolae.
