Poliţistul care a împuşcat un om în loc de mistreţ, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Ucidere din culpă este fapta pentru care un poliţist care a împuşcat un om în loc de mistreţ a fost trimis în judecată.

Dosarul poliţistului Doru Câmpean a fost instrumentat de Tribunalul Hunedoara, care, în urma cercetărilor,a  decis trimiterea acestuia în judecată. Lucrarea penală a fost înregistrată la Judecătoria Petroşani.

Reamintim că, în data de 29 noiembrie 2017, un polițist din Petrila a împușcat mortal un bărbat din aceeași localitate, în timp ce încerca ”să sperie” un mistreț pătruns într-o gospodărie.

Agentul de poliție ar fi fost chemat de un prieten să alunge mistrețul, în zona Lonea Defor, numai că cel lovit de glonțul plecat din arma polițistului a fost chiar tatăl amicului său.

”În data de 29.11.2017, în jurul orei 18:00, la sediul Poliției Orașului Petrila s-a prezentat un bărbat în vârstă de 43 de ani (agent de poliție, aflat în timpul liber), care a declarat faptul că, în jurul orei 17:45, a fost solicitat de un prieten din orașul Petrila să alunge un mistreț care pătrunsese în gospodăria acestuia, într-o zonă izolată din orașul Petrila. Bărbatul a mai relatat faptul că, manipulând necorespunzător arma de vânătoare pe care o deținea legal, a împușcat mortal un bărbat de 66 de ani, din Petrila, tatăl persoanei care l-a solicitat să alunge mistrețul”, declara la acel moment Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Carmen COSMAN – PREDA

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Voluntarii care lucrează la Cetatea Costești au nevoie de ajutor         NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții