Polițiștii, în stradă de Florii

Peste 100 de poliţişti hunedoreni vor acționa la acest sfârşit de săptămână, pentru ca locuitorii judeţului să se bucure, în linişte, de sărbătoarea ortodoxă a Intrării Domnului în Ierusalim, respectiv de sărbătoarea catolică a Învierii Domnului

 

În perioada 31 martie – 02 aprilie a.c., peste 100 de poliţişti vor acţiona pe raza judeţului Hunedoara, în cadrul dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia operativă în cazul producerii unor fapte antisociale.

Poliţiştii hunedoreni – în special din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea fraudelor, acţiuni speciale şi investigaţii criminale – vor fi la datorie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, în special în zonele de agrement, în pieţe, târguri şi oboare, dar şi în proximitatea lăcașelor de cult, unde vor avea loc ceremonii religioase prilejuite de sărbătoarea ortodoxă a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), respectiv de sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti – în cultul romano-catolic). Poliţiştii vor fi prezenţi atât în localităţile urbane şi cât şi în mediul rural, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a locurilor de pelerinaj, pentru prevenirea oricăror evenimente ce ar putea degenera în încălcări ale legii.

Poliţiştii hunedoreni vor acţiona pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor fi pregătiți să intervină rapid atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi îşi vor intensifica în această perioadă activităţile de patrulare a trenurilor de călători, în staţii şi triaje şi vor avea în mod deosebit în atenţie verificarea asigurării pazei bunurilor şi a valorilor monetare.

Poliţiştii rutieri vor acţiona cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, precum şi pe autostrada A1, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, a fluidizării circulaţiei şi a combaterii vitezei excesive.

 

În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019         ALDE va avea liste și candidații proprii la alegerile locale         Evaluarea Sarmizegetusei Regia. Suma uriașă la care a fost estimată cetatea dacică         Zeci de oameni au primit ajutor la Adăpostul de noapte din Deva         Bugetul municipiului Deva pe anul 2020 în dezbatere publică         Șoseaua din Pasul Vulcan interzisă mașinilor pe timpul iernii         „HOŢULUI DE HOŢIE ÎI E FRICĂ” Criza alimentelor de la Spitalul Judeţean şi apelul (ipocrit) la responsabilitate         Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019