Polițiștii au tras focuri de armă pentru a opri un șofer teribilist în Hunedoara

Marți, în jurul orei 1.00 dimineața, agenţii de poliţie rutieră care desfășurau o acțiune de verificare în trafic, pe bulevardul Republicii, din municipiul Hunedoara, au efectuat semnalul regulamentar, pentru a opri un autoturism de teren.

Șoferul a refuzat să oprească și a demarat în viteză, îndreptându-se spre cartierul Hășdat, din municipiul Hunedoara.

„Echipajul de poliție rutieră a pornit în urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice și luminoase și a reușit să îl oprească pe strada Serei, din  Hunedoara, după o urmărire de aproximativ doi kilometri. Cel aflat la volan, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,97 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la U.P.U. Hunedoara, unde i-au recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara

În timpul urmării, pentru oprirea autoturismului suspect, unul dintre agenţii de poliție rutieră a folosit arma din dotare, trăgând 6 focuri de armă, în plan vertical.

Comentarii FB

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie         AȚI VĂZUT-O? Tânără din Lupeni, dată dispărută         Devean lăsat fără banii de pe card         Probleme la nodul rutier Simeria Veche, de pe Autostrada Deva – Orăștie         Semnal editorial: A apărut ediţia 40 a revistei “Vitralii – Lumini și umbre”. Ecouri și dezvăluiri noi