Poliţiştii au amendat 5 oameni care deţineau ilegal detectoare de metale

5 persoane au fost sancționate de polițiștii sibieni în cadrul unei acţiuni desfășurate în siturile arheologice din județul Sibiu.

În perioada 6 – 14 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru identificarea persoanelor care deţin, folosesc sau comercializează detectoare de metale fără respectarea prevederilor legale. Totodată, au fost efectuate cercetări pentru identificarea locurilor unde au fost realizate detecţii neautorizate recuperarea eventualelor bunuri sustrase.

Astfel, au fost identificate 5 persoane fizice, cu vârste cuprinse între 20 şi 36 de ani, precum şi o persoană juridică având sediul în localitatea Şelimbăr, care deţineau detectoare de metale fără respectarea normelor legale, respectiv fără obţinerea autorizaţiilor necesare emise de către I.P.J. Sibiu, acestea fiind sancţionate contravenţional, iar detectoarele în cauză au fost confiscate.

De asemenea, pe raza Municipiului Mediaş, a fost identificată o persoană, de 40 de ani, care comercializa un detector de metale, persoanei respective fiindu-i întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vânzare sau oferire spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţia necesară. Detectoarele confiscate urmează să fie direcţionate spre instituţii culturale sibiene de profil.

Folosirea neautorizată a detectoarelor de metale, prin prisma distrugerii siturilor arheologice şi a traficului cu obiecte sustrase din arealul acestor obiective protejate, constituie fapte care aduc un grav prejudiciu patrimoniului cultural naţional, pierderile fiind  greu de evaluat la adevărata lor valoare. SURSA. Poliţia Română.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Superstarul care a dansat gol pușcă în Sarmizegetusa Regia se întoarce: „Am făcut haka în onoarea dacilor”         Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?