Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”

Un poliţist din Călan a prezentat într-o manieră inedită modul în care a prins mai multe de persoane care au ieşit seara să scormonească prin anexele unui supermarket din oraş.

„Călan, judeţul Hunedoara, ora 23:00. Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22:00 şi s-au gândit să treacă pe la Penny Market Călan, să-l deschidă în afara programului de funcţionare, uitând să-şi complecteze declaraţiile cu ceea ce au de gând să facă şi unde au de gând să meargă, însă ghinion pentru ei că am fost de servici eu Pol. Naţ. Onescu – O.D. zis ONAKA sau OVY şi împreună cu colegii mei Pol. Naţ. Haicu S, şi colegii de de la Pol. Loc. Moconi S. şi Suciu S. Cei în cauză erau foarte miraţi cum de am căzut pe ei şi i-am deranjat, ne-am cerut scuze respectuos valorilor şi ne-am făcut treaba şi serviciul exemplar, să ne ţină minte”, a relatat Ovidiu Onescu, pe pagina sa de Facebook.

Oamenii au fost amendaţi pentru că nu au prezentat documentele prevăzute de Ordonanţa Militară 3, cu privire la starea de urgenţă şi sunt anchetaţi penal pentru furt calificat.

La rândul lor ei au susţinut că doar au controbăit prin tomberoanele din spatele supermarketului, în căutare de mâncare expirată.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Hunedoara, „în ultimele 24 de ore, la nivelul IPJ Hunedoara au fost aplicate 135 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea Ordonanţei Militare nr. 2, referitoare la restricţionarea circulatiei. Valoare totală a sancţiunilor este de 146.000 de lei”. De asemenea, jandarmii hunedoreni au aplicat 28 sanctiuni, în valoare 6.900 lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci + 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tânără anchetată după ce a fugit de la locul accidentului         Accident rutier. Biciclist rănit grav         Tineri trimiși în carantină pentru că nu au respectat măsura izolării         Hoți prinși la Mina Paroșeni         Hunedorean prins cu țigări de contrabandă         556 de hunedoreni vindecați de Covid 19         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara