Politica, altfel. Tinerii ALDE Deva – de Dragobete, iubește românește!

Dragobete, o sărbătoare frumoasă, românească, deși aflată, prin încurcăturile vremurilor, în competiție cu o sărbătoare importată, își păstrează locul de suflet în inima multor români cu drag de tradiție. Între ei și tinerii de la ALDE Hunedoara, cei din organizația deveană, care au ținut să marcheze evenimentul printr-o acțiune cu totul deosebită.

Cum bine se știe și, din fericire, se întâmplă deja mai des, sărbătoarea românească a iubirii, Dragobete, și-a recâștigat un loc important în tradițiile de peste an sărbătorite cu drag. Interesant este că cei mai dedicați acestei tradiții reînviate sunt tinerii, cei care se arată mai mândri de Dragobetele românesc, decât de sărbătoarea importată, cosmopolită, ținută și ea de ziua Sfântului Valentin.

Croind o acțiune simbolică mai puțin obișnuită, tineri politicieni hunedoreni, mai exact tinerii din Alianța Liberalilor și Democraților, organizația municipală Deva, au sărbătorit Dragobetele în stradă, alături de cetățeni, oferindu-le acestora câte o ciocolată, „pentru a-și îndulci dragostea”, și ridicând lumini ale dragostei.

O acțiune de suflet, frumoasă, care a picat bine celor ce i-au fost părtași.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!