Senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochiţoiu dovedeşte că nu reuşeşte să aibă susţinere nici în condiţiile în car a dat PPDD pentru UNPR şi a ajuns în alianţa de la guvernare. Executivul i-a dat aviz negativ dintr-un foc pentru două propuneri legislative cu care Vochiţoiu spera, probabil, să obţină popularitate şi, până la urmă, voturi suplimentare.
Guvernul a dat aviz negativ pentru ultimele două propuneri legislative ale senatorului de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu. Din câte se pare, nu a contat nici măcar faptul că acesta a trădat PPDD, care l-a şi propulsat în Parlamentul României la alegerile din 2012, şi s-a înscris în UNPR, care s-a aliat cu PSD şi a ajuns la guvernare după ce PNL a părăsit arcul guvernamental. Astfel, Haralambie Vochiţoiu a propus un proiect legislativ de modificare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă˝. Practic, acesta ar fi vrut ca legea modificată să prevadă că evacuarea din locuinţă a unui datornic să nu poată fi făcută mai repede de un an de zile de la data titlului executoriu. Iar Vochiţoiu calcula că mii de români ar fi putut fi ajutaţi prin modificarea adusă Codului de procedură Civilă. Guvernul, însă, nu a susţinut iniţiativa populistă a senatorului hunedorean, mai ales că i-ar fi defavorizat chiar pe cei care au bani de încasat de la datornicii pentru care s-au emis titluri executorii.
Nici propunerea legislativă intitulată ˝ Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ˝, iniţiată tot de ex-senatorul PPDD Haralambie Vochiţoiu nu a avut susţinere guvernamentală. În ultima şedinţă de Guvern, Executivul a emis tot Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice aviz nefavorabil, declarându-se astfel împotriva acestei iniţiative legislative prin care acesta susţinea că s-ar îmbunătăţi sistemul de pensii din România şi ar rezolva şi discriminările dintre salariaţii care au diferite forme de pregătire profesională.
Pe de altă parte, senatorul Haralambie Vochiţoiu spune că, pentru a vedea de ce inţiativele lui legislative au fost respinse, aşteaptă motivaţia scrisă a Guvernului. „Deocamdată nu pto comenta decizia Guvernului, trebuie să aştept motivaţia scrisă. Nu am pretenţia că proiectele mele sunt perfecte, dar poate putem să găsim o soluţie de mijloc, mai ales că proiectele se referă la probleme reale din societatea românească, a declarat Vochiţoiu. Acesta a mai precizat că, până la urmă, avizul Executivului, este doar unul consultativ.
hot si tradator, tradator si hot. in orice ordine caracterizarea este corecta
UNPR Petrosani are in sfarsit presedinte. Daca marlanul de Vochitoiu poate fi numit asa. La unpr petrosani s-au strans toti tradatorii, toti copiii de securisti, multi hoti care-si zic contabili, copii de fosti puscariasi, indivizi care au facut de rusine uniforma armatei romane, traseisti si pupincuristi. In sfarsit, UNPR Petrosani = BUDA municipala Petrosani. N-ai unde sa faci pipi si cacuta daca treci pe la Taxe si Impozite Petrosani? Mergi linistit la UNPR.
Domne , va rog nu-l mai dati la ziar pe asta ca provoaca numai accidente. Zilele trecute o pagina dintr-un ziar cu fotografia lu Vochitoiu aruncata pe jos a provocat un avort spontan la o vaca gestanta. E mai mare scarba, zau. incercati fara poze, sau cumva …asa…mai caricaturizat. Cum?? da, stim ca el este o caricatura, dar ceva mai vesel. Fotografia aia cu el …cu plete si privirea pleostita, asa…drogata sau bauta, inecata in alcool. asa pare. Este langa o boxa, parca ar fi manelist. Va rugam incercati. Multumim
Licheluta vrea sa scape de plata apei pe care a furat-o, nu? ba Senator al Resturilor…chiar esti asa parli ca nu poti plati nici apa pe care o bei? Si pe asta trebuie sa o furi?
Nu cumva senatorul s-a gândit în primul rând la el, ca veritabil datornic, mai ales când l-au prins furând apa?Mai are el şi allte datorii de miliarde de lei vechi pentru care e posibil să fie executat silit,de aceea ar vrea o lege mai mult ptr. el folosiind populismul. Hary,chiar crezi că nu s-a prins nimeni, ce vrei tu?