UDMR Hunedoara, cu liste complete la parlamentare

Iuliu Winkler a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută la Deva, că UDMR Hunedoara a strâns semnăturile necesare pentru susţinerea candidaţilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Uniunea va depune liste complete în judeţ, a mai anunţat preşedintele Iuliu Winkler

 

UDMR Hunedoara a strâns aproape 4.700 de semnături de susţinere a candidaţilor. „În ultimele trei săptămâni, membrii noştri au strâns semnăturile cerute de lege pentru a contribui la zestrea de semnături a UDMR. (…) La această zestre, noi am contribuit cu 4.695 de semnături, ceea ce înseamnă peste 150 % din ceea ce ni s-a solicitat”, a precizat Széll Lőrincz, locul unu pe listă la Camera Deputaţilor.

UDMR Hunedoara a definitivat listele candidaţilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Mai mult de jumătate din candidaţii propuşi la nivel naţional de UDMR sunt tineri. „Sunt propuse pe locuri eligibile persoane între 30-40 de ani. (…) Cu mulţi dintre aceştia am fost coleg în organizația de tineret. Ei au muncit și acumulat experiență profesională, dar și în munca în beneficiul comunității. (…) E nevoie să avem oameni din diverse domenii, cu diverse profesii, să putem acoperi  toate comisiile de specialitate ale Parlamentului. Printre colegii mei sunt și juriști și profesori și medici și sociologi. Între cei tineri se regăsesc și colegi care nu se află la primul mandat cum ar fi  de exemplu Korodi Attila, care a fost și cel mai tânăr ministru pe care l-a dat UDMR, sau Molnar Zsolt, care este deputat de Timiș”, a mai spus candidatul UDMR Hunedoara la Camera Deputaților.

Înnoirea listelor de candidați reprezintă răspunsul Uniunii la solicitarea cetățenilor, a completat președintele UDMR Hunedoara.

 

 

CAMERA DEPUTAȚILOR

 

  1. Széll Lőrincz – inginer – Director executiv al DJST Hunedoara
  2. Pogocsán Ferdinánd – Zoltán – inginer – Președintele Organizației Municipale Deva – Consilier Local
  3. Máté Márta – profesor – Inspector Școlar General Adjunct – ISJ Hunedoara – Consilier Local
  4. Kofity Zoltán – inginer – Președintele Organizației Municipale Hunedoara – Consilier Local
  5. Ferenczi István – inginer – om de afaceri – Hunedoara
  6. Baboczi Imre – inginer – pensionar – Petroșani
  7. Margai Zoltán – Președintele Organizației Locale Băcia – Consilier Local
  8. Benedekfi Dávid – inginer – Președintele Organizației Municipale Lupeni – Consilier Local

 

SENAT

 

  1. Iuliu Winkler – inginer / economist – Președintele Organizației Județene Hunedoara – Membru al Parlamentului European
  2. Burjan Grigorie – inginer – Vicepreședinte politic al Organizației Județene Hunedoara –

Director al SGA Hunedoara

  1. Kun – Gazda Kinga – profesor – Președinte al Organizației de Femei al Organizației Județene Hunedoara
  2. Elekes Pál Jenő – inginer – Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului – Petroșani

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani