TERMENE PRELUNGITE. Două proiecte UE în Hunedoara riscă să nu fie finalizate la timp

Două proiecte derulate în Hunedoara, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, ar putea fi continuate şi în 2016. Este voba de “Reabilitarea sitului industrial Hunedoara și pregătirea lui pentru noi activități” şi „Reabilitarea DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara, sector: KM 7 + 830 – KM 10 + 090”.

Reprezentanţii administraţiei locale susţin că au fost înştiinţaţi de Agenţia de Dezvoltare Regională să adopte, ca măsură de precauţie, hotărârile de prelungire a termenelor de finalizare a celor două proiecte pentru 30 iunie 2016. Altfel, există riscul să restituie sumele care Uniunea Europeană a finanţat realizarea lor.

Proiecte cu risc de întârzieri
„Pentru asigurarea funcționalității proiectelor de investiții incluse pe Lista proiectelor cu risc de neimplementare în perioada de eligibilitate a POR 2007 – 2013, respectiv până la data de 31.12.2015, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 – 2013 a emis Instrucțiunea nr. 144/10.12.2015 pentru “încheierea de acte adiționale de prelungire a duratei contractelor de finanțare care nu se finalizează în perioada de implementare, în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor și indicatorilor proiectelor și în vederea asigurării funcționalității acestuia”. În cazul în care proiectele nu se vor finaliza din fonduri proprii ale beneficiarului până la 30 iunie 2016, contractele de finanțare vor fi reziliate, iar întreaga finanțare primită trebuie restituită”, se arată în expunerile de motive din cele două hotărâri.
Consiliul local a aprobat suma de 1.800.000 de lei ca valoare estimată a sumelor necesare finalizării fiecăruia dintre cele două proiecte. Acestea vor fi introduse în bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul 2016. Primarul Viorel Arion a declarat că a fost înştiinţat de constructori că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul lunii decembrie, dar măsura de precauţie a fost necesară.

Proiectele UE cu risc
Proiectul de reabilitare a Drumului Judeţean 687 Sântuhalm – Hunedoara, pe sectorul km 7+830 – km 10+090, în lungime de 2,3 kilometri prevede reabilitarea a 28.000 de metri pătraţi de suprafaţă carosabilă, reabilitarea şi amenajarea a 4.000 de metri pătraţi de trotuare, montarea a 670 de metri de parapeţi metalici şi reabilitarea unui podeţ. Şoseaua va fi lărgită la patru benzi, mai puţin pe cele două poduri de la ieşirea din municipiu.
Proiectul noului parc de afaceri din Hunedoara prevede ecologizarea a 20 de hectare de teren pe care au funcţionat mai multe secţii din fostul combinat siderurgic al Hunedoarei, parcelarea terenurilor ecologizate, amenajarea de spaţii verzi pe 20 la sută din fiecare nouă parcelă care va fi cedată investitorilor şi înfiinţarea parcului de afaceri al cărui sediu va fi în clădirea aflată în prezent în construcţie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − opt =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie