Tehnocraţii ALDE: “Este exclus să se închidă Termocentrala Mintia!”

Afirmaţia este susţinută de Ioan Conţ – directorul Termocentralei, Nelu Ardelean – director comercial la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi Michael Melczer – consilierul Ministrului Energiei. Prezenţi într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ALDE Hunedoara, cei trei oficiali implicaţi în sistemul energetic au prezentat soluţiile agreate de Ministerul Energiei pentru funcţionarea fără probleme pe termen mediu şi lung a Termocentralei Mintia

Ştirile panicarde aruncate periodic pe piaţă de “trompetele” sindicale au fost demontate de oficialii implicaţi în aparatul administrativ al Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Astfel, Ministerul Energiei a comandat un studiu la ISPE Bucureşti pentru folosirea la Mintia a cărbunelui din Indonezia care ar rezolva problema de mediu şi, concomitent, au început demersurile pentru înfiinţarea unei Centrale Electrice pe gaz, investiţie de se derulează prin ROMGAZ şi are ca termen de finalizare trimestrul patru al anului 2023.

Soluţia cărbunelui indonezian

Varianta cu cărbune din Indonezia a fost luată în calcul, după o vizită la o centrală din Ljubliana (Slovenia), care funcţionează cu emisii de sulf în parametri acceptaţi de UE, fără instalaţie de desulfurare. “Noi am contestat decizia Gărzii Naţionale de Mediu din 2015 referitor la suspendarea activităţii, suntem în proces şi avem un nou termen pe data de 25 februarie. Între-timp am depus documentaţia pentru o nouă autorizaţie integrată de mediu. O soluţie pentru mediu ar fi folosirea cărbunelui din Indonezia pentru care nu este nevoie de o instalaţie de desulfurare, iar cenuşa este într-o concentraţie extrem de mică, 2-4 la sută faţă de 40 spre 50 la sută, cât este la cărbunele din Valea Jiului”, spune Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia.

Documentaţia de implementare a soluţiei este în cercetarea Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) Bucureşti, iar termenul de predare a lucrări este sfârşitul lunii martie. „Dorinţa noastră este de a funcţiona cu acest cărbune, cel puţin până la darea în funcţiune a centralei pe gaz. Până atunci trebuie să avem continuitate, altfel nu o să fie personal pentru centrala pe gaz”, mai spune Conţ. Directorul Termocentralei susţine că angajaţii de la Mintia nu îşi vor pierde slujbele, ba dimpotrivă se vor face noi angajări. Pentru varianta cu cărbune din Indonezia, o condiţie ar fi separarea Termocentralei de CEH.

S-a dovedit că CEH-ul poate fi pe profit

Înfiinţarea unei centrale electrice pe gaz nu exclude continuarea producerii de energie pe bază de cărbune. Michael Melczer, consilierul ministrului Energiei reaminteşte faptul că CEH poate funcţiona pe piaţa energiei cu profit, făcând referire la perioada: finalul anului 2016 – începutul anului 2017, când a ocupat postul de director general.

„Prestaţia mea a fost de excepţie, o spun fără falsă modestie. Am avut două luni când eram pe profit, lucru greu de crezut! Asta, având preţuri de energie mai mici decât cele din ianuarie anul curent. La momentul acela nu s-a pus problema importului de cărbune. N-a fost cazul. Producţia depăşea la un moment dat 3000 de tone pe zi. N-au fost multe zile din astea, dar în majoritatea zilelor aveam 2.000 de tone, ceea ce asigura un anumit confort de funcţionare la grupurile termocentralei. La sfârşitul mandatului meu am lăsat stocuri de 90.000 de tone de cărbune, iar în conturile bancare însumate, disponibil în conturi, se ajungea la 180 de miliarde de lei (vechi, n.red.). Prin dispoziţia mea, mai mult de 80 de miliarde de lei au fost constituiţi în două depozite la Mintia, cu destinaţie dezvoltarea Termocentralei. Undeva s-au dus acei bani? Probabil, s-au făcut plăţi, alte cheltuieli… Au fost folosiţi pentru altceva că Mintia nu s-a dezvoltat. În mai 2017 mi-a expirat mandatul şi Consiliul de Administraţie nu l-a prelungit pe motiv că îşi doreşte un specialist în minerit. Din păcate, acel specialist în minerit a pus mineritul pe butuci“, a declarat Melczer.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Tehnocraţii ALDE: “Este exclus să se închidă Termocentrala Mintia!”

  1. Valea Jiului

    Acum poate ca este mai mic pretul carbunelui din strainatate dar dupa ce se vor inchide Minele din Valea Jiului se va scumpi mult . Cu aceasta mentalitate (ALDE) Valea Jiului nu va mai vota cu ALDE !

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara