SUSPICIUNI DE FRAUDĂ LA HUNEDOARA. Ciubucăreală ori incompetenţă la parangheliile date de Viorel Arion

Primăria a câştigat de peste patru ori mai mult la Zilele municipiului Hunedoara, comparativ cu evenimentele similare organizate de fosta administraţie. Concluzia ar fi că, în trecut, s-a ciubucărit „la greu”, ori foştii organizatori de zaiafeturi erau incompetenţi în colectarea taxelor.

 

În urmă cu aproape doi ani, prin septembrie 2014, am încercat să dăm pe faţă şmenurile comise de fosta administraţie la închirierea spaţiilor comerciale cu prilejul diferitelor paranghelii publice organizate de administraţia locală din municipiul Hunedoara. La vremea respectivă aveam informaţii că ar fi dosite unele sume, iar o parte dintre negustorii ambulanţi cu pile la primărie nu plăteau taxele. Am filmat toate tarabele în aşa fel încât să poată fi stabilită, pe baza imaginilor, suprafaţa ocupată real de tarabagii, după care ar fi urmat să comparăm informaţiile astfel obţinute cu datele înregistrate în chitanţierele municipalităţii. Ne-am împotmolit la obţinerea documentelor de la Primăria Hunedoara.

 

Încasări de patru ori mai mari

 

Informaţiile transmise acum, în iulie 2016, de Primăria Hunedoara arată că suspiciunile noastre au fost întemeiate. „Situaţia încasărilor la bugetul local, cu ocazia desfăşurării evenimentului Zilele Municipiului Hunedoara, arată că, spre deosebire de anii trecuţi, în 2016, Primăria Hunedoara a încasat un total de 85.480 de lei din închirierea de spaţii către comercianţi. În mandatul primarului Viorel Arion, aceste evenimente au adus la bugetul local un total de 94.120 de lei (în toţi cei patru ani), cu doar 8.640 de lei mai mult decât s-a încasat cu ocazia unui singur eveniment, cel din anul curent. Suprafaţa de teren închiriată a fost şi ea mai mică decât în alţi ani – doar 2.200 de metri pătraţi în 2016, faţă de 3.600 mp, în anii trecuţi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Municipiului Hunedoara. Am încercat să aflăm o explicaţie din partea fostului primar Viorel Arion privitoare la diferenţele enorme de bani, însă apelurile noastre au sunat în gol.

 

Paranghelie cu „di tăti”

 

Anul acesta, Zilele Municipiului Hunedoara s-au desfăşurat în perioada 22-24 iulie, în centrul vechi al oraşului. „Agenţii economici prezenţi au vândut produse şi servicii dintre cele mai diverse, de la obişnuitele tarabe de târg, la carusel şi chiar o macara de pe care s-a făcut bungee jumping ori doar panorama view, de la dulceţuri artizanale la ii, de la pui la rotisor la bere nefiltrată din Ţinutul Secuiesc. Au fost sute de comercianţi, zeci de artişti şi mii de hunedoreni veniţi să redescopere centrul vechi şi să se distreze împreună de zilele oraşului. În paralel, la Castelul Corvinilor a avut loc un târg al meşteşugarilor din Cluj, Hunedoara, Deva şi Simeria, care a adus în curtea castelului 45 de standuri cu produse tradiţionale”, mai informează biroul de presă al Primăriei Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Taxele de studii pentru învățământul de stat nu vor opri tinerii absolvenți să plece din România         Primarul Marcel Goia, diagnosticat cu noul coronavirus         Mircea Moloț: „Hunedoara trebuie să meargă mai departe!”         A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.         Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?