SOCIAL-DEMOCRAŢIE DE CUMETRIE. Revelionul pensionarilor din Hunedoara produce victime în PSD

Pesediştii care au participat la revelionul sponsorizat (şi) de Primăria Municipiului Hunedoara au fost luaţi la „refec” de conducerea judeţeană a PSD, susţine deputatul PNL Carmen Hărău care le cere foştilor colegi de alianţă să se reîntoarcă la decenţă.

Proiectul iniţiat de primarul Viorel Arion, prin care Primăria Hunedoara a contribuit financiar la petrecerea de revelion organizată de o asociaţie a pensionarilor, a stârnit o reacţie potrivnică tocmai din partea partidului care se bazează pe voturile pensionarilor. Iniţiativa primarului a fost îndelung contestată, la finalul anului trecut, deşi nu a fost prima dată când administraţia locală face un astfel de gest pentru pensionari.

Se anunţă o campanie murdară

Deputatul Carmen Hărău este de părere că atitudinea liderilor PSD este incorectă, atât faţă de proprii colegi de partid, cât şi faţă de hunedoreni în general. „PSD vehiculează ideea că noi, liberalii, am pornit la „vânătoare” de fruntaşi PSD, aruncând în stânga şi dreapta zeci de mii de euro mită. Este un alt atac care se adaugă unui şir lung de minciuni pentru care cei care le promovează vor răspunde în faţa legii. Dar să şicanezi pe hunedoreni, inclusiv pe propriii membri de partid, cum este cazul domnului prof. Adrian Anghelescu, luându-l la rost că se întâlneşte într-un fel sau altul cu deputatul şi cu primarul oraşului, este dovadă de lipsă totală de atitudine politică decentă şi constructivă în Hunedoara. Nu acest fel de politică aşteaptă hunedorenii de la noi şi le solicităm (fruntașilor PSD Hunedoara, n.r.) să-şi revizuiască atitudinea. Totodată, ca deputat al tuturor hunedorenilor din judeţ, indiferent de culoarea lor politică, îi asigur de suportul meu colegial şi de susţinere pe platforma politică a PNL pe toți aceia care vor să facă politică de construcţie a judeţului Hunedoara”, susţine deputatul Carmen Hărău.

PSD, cu dosul spre pensionari

Deputatul liberal este de părere că lupta electorală a dus bălăcăreala la cote alarmante, însă – şi mai grav – politicienii sunt dispuşi să compromită proiecte de interes comunitar pentru beneficii meschin-electorale. „Constat grave nereguli în atitudinea electorală a conducerii PSD faţă de hunedoreni, faţă de problemele care interesează pe cetăţeni. Astfel, a trecut mai bine de un an de atacuri la persoană absolut incalificabile, în legătură cu care nu am înţeles să protestăm public şi să facem proces de intenţie PSD, deşi sunt clare relaţiile de prietenie şi colaborare între calomniatori şi politicieni din conducerea PSD. Nu vom intra în această polemică josnică! În ultimele luni ale anului trecut, însă, PSD a încercat blocarea în Consiliul Local al municipiului Hunedoara, şi nu numai, a unor proiecte de interes pentru hunedoreni şi a jignit şi umilit într-un mod greu de imaginat pensionarii Hunedoarei!”, a declarat deputatul liberal într-o conferinţă de presă organizată la cabinetul său parlamentar din municipiul Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara