SIMERIA PESEDISTĂ. Primarul Emil Rîşteiu despre minciunile lui electorale: „M-a luat gura pe dinainte”

Locuitorii oraşului Simeria au luat „plasă” cu Emil Rîşteiu. Asta reiese din sesizările lor. Au votat un independent şi s-au trezit cu un lider PSD care minte la greu. Primarul Emil Rîşteiu n-ar zice că a minţit, cât mai degrabă că uneori, când a făcut promisiuni, l-a cam luat gura pe dinainte 

curtea-risteiu

Valul de simpatie de care s-a bucurat primarul oraşului Simeria la început de mandat s-a topit. În alegeri, Rîşteiu a făcut câteva gesturi eroice, în felul lor, câştigând admiraţia şi voturile simerienilor. A abandonat barca USL (atunci când ea era pe val) şi un post de conducere la judeţeana PSD pentru a candida independent. Şi a câştigat. La aproape trei ani de mandat, de gloria primarului rebel s-a ales praful. Odată ajuns „la butoane”, Rîşteiu s-a întors pe cai mari în PSD, iar promisiunile electorale, în mare parte, au rămas neonorate.

Decât nimic mai bine deloc

teren fotbal carpinisEmil Rîşteiu e un om activ. Joacă tenis. Această activitate a inspirat câţiva cetăţeni să-i scrie primarului următorul mesaj: „D-le primar, când veniţi la Cărpiniş pentru antrenamentele de tenis pe care le faceţi la domnul Ioşca Golombos, urcaţi şi mai în sus puţin să vedeţi oamenii din sat dacă nu au şi ei unele probleme. De când sunteţi primar nu aţi făcut absolut nimic pentru satul ăsta, nici măcar amărâtul de teren (de fotbal) pentru copii, pe care l-aţi promis nu l-aţi făcut. În concluzie, nu aţi făcut absolut nimic pentru satul nostru de când sunteţi primar. Ba chiar din contra! Aţi făcut rău oamenilor, apropos de păşunea satului care vreţi să o vindeţi altora”, spun petiţionarii.

Avantaj primarul, ca-aşa-i  în tenis

La intrarea în satul Cărpiniş, pe un drum lăturalnic spre dreapta, e terenul pe care serveşte cu racheta Rîşteiu, ca un ilustru „Halep” al administraţiei locale. Câţiva metri mai la deal de terenul de tenis, două porţi rudimentare de fotbal stau înfipte în ţărână de parcă ar ţine terenul în pantă să nu se prăvălească la vale. „Terenul pe care îl fac eu e un pic mai în jos. Am intrat cu buldozerul să-l nivelez. Cât am putut. Dar tot păşune o să fie şi la final, că nu-i pot schimba destinaţia. Când am promis să fac teren de fotbal n-am ştiut că nelegal. M-a luat gura pe dinainte. Bani nu pot să bag în acele lucrări că pe urmă mă reclamă. Îl fac din sponsorizări. Termină unul o lucrare în oraş şi îl rog să intre puţin şi la teren… Până la urmă o să îl fac că l-am promis, da’ nu le-am dat un termen”, spune Rîşteiu.

Rîşteiu se mai suceşte o dată

carpinisNici promisiunea cu păşunea nu i-a ieşit primarului Emil Rîşteiu până la capăt. Oamenii ar fi vrut să cureţe ei păşunea împădurită ca să facă rost de lemn pentru foc. Era în urmă cu patru luni, în iarnă, şi primarul a promis să le dea o mână de ajutor. Oricum, banii încasaţi de la APIA pentru păşune îi ia „un şmecher” – cum zic sătenii. „Nu-i Moloţ şi nici vreunul din apropiaţii săi”, spune primarul Emil Rîşteiu. „Am zis că le dau voie să taie lemne de pe păşune dar nu pot aşa cum vreau ei. Ocolul Silvic a marcat cam 20 de metri cubi la o evaluare parţială. Nu le ajung lemnele la toţi. Am hotărât să le tăiem cu o firmă autorizată şi să le valorificăm noi cum cere legea”, spune Rîşteiu, care admite că şi de această dată l-a cam luat gura pe dinainte, promiţând lucruri pe care nu le poate face.

Împroşcată cu noroi mai rău ca-n politică

strada simeria maior„Domnule Primar,vreau să vă arăt câteva poze (faţada unei case mânjită cu nămol de jos şi până sus, n.red.) despre care prea multe nu are rost să comentez deoarece se vede clar care este problema mea. Nu de azi, ci de cinci ani… Nu pot să spun decât că aşa se întâmplă mereu când ninge şi plouă pe strada Petru Maior la adresa mea!!! Am două adâncituri în şosea, în dreptul casei, se lasă terasamentul pe partea unde trece canalizarea. Şi este mereu apă şi noroi în ele, dar şi când acestea au fost reparate, casa şi gardul tot stropite erau. Vă rog să-mi spuneţi ce pot face în contextul în care maşinile tot pe prima banda vor circula! Aş dori să-mi montez paravane din policarbonat, cum mai există în unele locuri din Simeria”, spune un alt reclamant.

Strada pe care pisicile mor în draci

Primarul Emil Rîşteiu verifică informaţia şi vine cu completări. „Toată strada arată aşa, nu doar o singură locuinţă. Nici mie nu-mi place cum arată. Cu paravanele nu sunt de acord, pentru că şi trotuarele sunt ca vai de lume. Cred că am o soluţie. Trebuie curăţată canalizarea în aşa fel ca apa să nu mai băltească. Se mai întâmplă să se înfunde cu câte o pisică moartă. Acolo este o scurgere până la strada principală şi e înfundată”, explică primarul. Nu ştim cât de mulţumită va fi petenta de răspuns. Pe noi primarul, aruncând cu mâţa moartă la canal, nu ne-a convins. Câte mâţe să fi murit în ultimii cinci ani de când sunt casele spoite cu nămol? Şi dacă soluţia e atât de la îndemână, de ce n-a fost aplicată până acum?

„Păşeam atent să nu mă sparg”

În cea mai bună zonă a oraşului sunt două străzi desfundate. Asta credeam noi. Primarul ne contrazice şi spune că-s mai multe. Oamenii au strada simeriaajuns în pragul disperării. Sunt gata să încarce mocirla-n desagi şi să o deşerte pe bombeul lustruit al primarului. „Asfaltaţi strada Spicului că v-am ales în funcţii grase şi vă doare undeva pe fiecare! S-ar putea să vă aduc un sac cu noroi pe scările Primăriei să aveţi şi voi ghetele “CURATE” cum au copiii care merg la şcoală zilnic” şi alta: „Domnule primar vă rog să-mi spuneţi ce se întâmplă cu strada Spicului şi Hunedoarei? Se pare că plătim aceleaşi impozite pentru că suntem în zona A, dar noroiul din aceasta aşa numita zonă „A” este ca pe un câmp agricol”, îi scriu simerienii primarului lor.

La mila guvernului PSD

„Nu m-apuc să fac nimic. Sunt 8-10 străzi în proiect de modernizare. Sper să primesc bani de la guvern măcar pentru jumătate. Cele două străzi au fost pietruite în mod repetat până s-a ridicat nivelul cu 45-50 de centimetri. Ca să le asfaltez trebuie să sap la nivel şi mă costă dublu faţă de o stradă obişnuită. În funcţie de câţi bani primesc de la guvern, vom stabili care sunt priorităţile. Este o stradă desfundată şi în spatele primăriei. Nici pe aia nu am asfaltat-o ca să nu zică lumea că ne îngrijim numai pe unde călcăm noi”, spune Emil Rîşteiu. (Marcel Bot)

 

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “SIMERIA PESEDISTĂ. Primarul Emil Rîşteiu despre minciunile lui electorale: „M-a luat gura pe dinainte”

  1. contra simerianul

    Pai chiar asa…. de ce nu si o facut primaru firma de…. angajat puturosi…. sa le dea locuri demunca…

    cum dracu sa faca primaru locuri de munca? pai asta scrie in fisa postului? la un primar?.. prost esti…

    Răspuns
  2. Simerianu'

    Cea mai grava problema este ca nu a reusit sa creeze nici un loc de munca,asta lipseste orasului.
    Daca ai locuri de munca de aici vine si dezvoltarea,intreg judetul Hunedoara este pe moarte si nimeni nu face nimic.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare