DEVA: Serviciul de Ecarisaj blocat într-un parteneriat public-privat la cuţite

În timp ce câinii vagabonzi îşi fac de cap în oraş, Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor Fără Stăpân Hunedoara este legat de mâini deoarece nu deţine un spaţiu unde să îi ducă după ce îi ridică din teritoriu. Adăpostul de la Sântuhalm este deocamdată de nefolosit deoarece dependinţele aparţin unei alte foste firme de ecarisaj, care nu şi-a recuperat investiţia

caini

Noapte de noapte în zona în care locuiesc se adună haite de câini care latră şi fac gălăgie până spre dimineaţă. Nu ne mai putem odihni în casele noastre din pricina câinilor vagabonzi”, spune Victoriţa Serafinceanu, care locuieşte în zona pieţei devene, pe strada Poiana Narciselor. În celălalt capăt al oraşului, pe strada Jiului din zona Uzo Balcan, oamenii au făcut apel la preşedintele Asociaţiei 231, Ioan Bujoreanu să îi scape de maidanezi”.Oamenii au ajuns la capătul răbdării. Sunt aici doi câini care toată noaptea latră într-una. Sunt oameni bolnavi, copii mici care nu se pot odihni. Am solicitat ajutor din partea primăriei şi ne-au spus că nu e treaba lor”, spune omul cu năduf. Majoritatea cartierelor din Deva se confruntă cu astfel de situaţii.

Deocamdată, cedat doar verbal

În timp ce câinii fără stăpân s-au înmulţit necontrolat în oraş, de mai bine de două săptămâni Serviciul de Ecarisaj din municipiul Deva este nefuncţional. Acesta ar fi trebuit să fie transferat de la fosta firmă care a gestionat problema câinilor vagabonzi Magnum Ball, la Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor Fără Stăpân (SJOAFS) Hunedoara, din subordinea Consiliului Judeţean (CJ). Contractul dintre Primăria Deva şi Magnum Ball a expirat în 14 iulie, iar vineri, 26 iulie printr-o hotărâre de Consiliul Local (CL), serviciul a fost cedat către firma din subordinea CJ. Cedat verbal, deoarece niciun contract nu a fost semnat între cele două. „Problema este următoarea. Terenul pe care este amplasat adăpostul canin este al primăriei, în timp ce clădirile şi restul dependinţelor aparţin lui Magnum Ball. Aceştia cer o sumă mai mare decât era prevăzută în contract primăriei pentru construcţia anexelor, iar aici a apărut o problemă de ordin financiar, care trebuie rezolvată. Drept urmare, noi nu am preluat amplasamentul şi nici măcar nu am semnat contractul. După şedinţa de CL nu am mai fost contactaţi de nimeni” spune Dan Robert, director adjunct al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare (ADI), SJOAFS.

Primăria s-a spălat pe mâini

În acest caz, câinii rămân în continuare pe străzi, în timp ce primăria aruncă pisica în curtea SJOAFS, susţinând că problema este rezolvată. „Câinii comunitari nu mai intră în atribuţiilenoastre. Nu există niciun fel de problemă cu Magnum Ball, iar adăpostul de la Sântuhalm a fost cedat firmei din subordinea CJ la şedinţa de CL de vinerea trecută. Câinii comunitari sunt în acest moment, problema lor”, susţine Andrei Nistor, purtător de cuvânt al Primăriei Deva.

Se gândesc să închirieze anexele

Până în momentul când problemele financiare dintre Primăria Deva şi Magnum Ball vor fi rezolvate, conducerea SJOAFS se gândeşte să închirieze pur şi simplu clădirile şi anexele adăpostului de la Sântuhalm, de la fosta firmă de ecarisaj pentru a putea funcţiona. „În acest moment avem în subordine adăpostul din Brad, Hunedoara, Călan şi Petroşani, urmând ca în această săptămână să îl preluăm şi pe cel din Simeria. Pe multe dintre acestea le vom modifica pentru a putea adăposti mai multe animale. Cu toate acestea, nu putem lua câini din Deva şi duce în adăpostul de la Hunedoara sau Simeria, pentru că pentru aceştia există adăpostul de la Sântuhalm. În acest moment nu îi putem ridica, pentru că nu avem unde să îi ducem”, afirmă Ciprian Hodor, director al ADI-SJOAFS.

Până când patrupedele vor fi ridicate din oraş pentru sterilizare şi luare în evidenţă de către firma abilitată, devenii trebuie să se împace cu gândul că vor avea de suportat concerte nocturne canine o bună perioadă de timp de acum încolo.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “DEVA: Serviciul de Ecarisaj blocat într-un parteneriat public-privat la cuţite

  1. Dan

    Dar daca aveti in subordine si adaposturile din Hunedoara pina ce rezolvati problema celor din Deva veniti de-i prindeti pe cei din Hunedoara ca sunt destui si aici.

    Răspuns

Lasă un răspuns la Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători