Semne de întrebare. Gâfâieli „strategice” prin gunoaiele hunedorenilor

Pe un proiect de zeci de milioane de euro, asistenţa a fost câştigată de o firmă „proaspătă”, înfiinţată în 2014

semne domus finante1

Susţinători deschişi ai proiectului pentru marea groapă ecologică a judeţului, nu putem să nu urmărim, pas cu pas, ce se întâmplă cu el. Aşa am descoperit că un anunţ de atribuire referitor la „Asistenţa tehnică din partea proiectantului pe durata execuţiei lucrărilor în cadrul Proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara – CMID Bârcea Mare” dă câştigătoare o firmă din Sibiu. Ciudat este faptul că firma respectivă este cam “prea tânără”, spunem noi, pentru a participa la un asemenea proiect.

Să lămurim lucrurile. Firma respectivă a câştigat licitaţia pentru asistenţă tehnică în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara – CMID Bârcea Mare”, atribuirea fiind făcută în decembrie 2014, din cinci oferte, dar publicată în 17 februarie 2015.

Tinerică şi cu succes

semne oferta gunoiNimic ciudat, până în momentul în care am vrut să aflăm ce experienţă în domeniu are firma sibiană câştigătoare.

Conform datelor de la Ministerul Finanţelor (a se vedea captura de pe site-ul ministerului,n.r.), firma câştigătoare a fost înmatriculată în data de 11 martie 2014. “Tinerică”, aşa cum spuneam, pentru un proiect atât de amplu.

Dar nu “tinereţea” firmei ne interesează, ci o contradicţie.

semne domusÎn fişa de date a achiziţiei publice scrie, negru pe alb, că firmele care şi-ar fi dorit contractul trebuiau să demonstreze, cu acte, experienţă de minimum trei ani în aceeaşi activitate, pe proiecte de peste 250.000 de lei, fără TVA. Cităm sursa: “Cerinţa nr. 1 – Lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urma sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Ofertantul trebuie să facă dovada că, în ultimii 3 ani împliniţi la data termenului limită pentru depunerea ofertei, a prestat/dus la bun sfârşit servicii similare celor ce fac obiectul prezentei proceduri, în valoare cumulată de minim 250.000 lei fără TVA. Documente solicitate: lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, fişa de experienţă similară pentru contractele ce se doresc a fi prezentate drept experienţă similară, certificate/ documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar, care să confirme prestările de servicii similare”.

Or, este evident faptul că o firmă înfiinţată în martie 2014 nu poate dovedi sau prezenta cerinţele de mai sus înainte de decembrie 2014. Ni s-a spus că, probabil, ar fi contat experienţa celor care lucrează în firmă. Problema ar fi că, în cerinţele prezentate, este vorba de experienţa firmei, iar contractul se semnează cu firma, nu cu angajaţii ei.

Vor verifica

semne mitritaEugen Mitriţă, şeful serviciului de implementare a proiectului, a declarat:

“Teoretic, ne uităm la documentele pe care le-au pus la dispoziţie la achiziţie. Acolo ei trebuie să îşi dovedească experienţa şi profesională şi financiară şi de altă natură, prin documentele prezentate la licitaţie. În momentul de faţă, nu pot să vă spun, pentru că nu am fost în echipa respectivă”. Promisiunea celor care gestionează parcursul acestui proiect de mare importanţă pentru judeţul Hunedoara, publică, este că vor despica firul problemei în patru şi ne vor spune cine şi de ce are sau nu dreptate. (Volodia Macovei)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + paisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Coronavirus: doi pacienți decedați la Spitalul județean din Deva aveau și Covid 19         Un pacient mort la Oncologia din Deva a fost diagnosticat şi cu coronavirus         Încă doi medici de la Spitalul Județean de Urgență din Deva au coronavirus         Șase hunedoreni au fost prinși la vânătoare de mistreți         Tânără găsită moartă, cu gâtul tăiat, pe o stradă din Petroșani         CJ Hunedoara va direcționa peste două milioane de lei Spitalului Județean și DGASPC Hunedoara         Carmen Hărău: „Să nu facem lupta mai grea!”         Devenii donează pentru persoanele vulnerabile!         Ce spun medicii oncologi din Deva diagnosticați cu coronavirus         Aproape 1.300 de cazuri de coronavirus confirmate în România         Bărbat tâlhărit pe o stradă din Hunedoara         International Caviar Corporation SA – CONVOCARE AGOA         A murit Gheorghe Bercea, pedagog și muzician din Deva         O tânără din Deva, care trebuia să rămână în izolare, a fost amendată cu 5.000 de lei         Spitalul județean va prelua pacienți cu coronavirus         Secția Pneomologie a Spitalului Județean de Urgență Deva a fost închisă pentru dezinfecție de înalt nivel         Medicul legist Dan Mărculescu a murit         Județul Hunedoara primește echipamente medicale și dezinfectanți din Coreea de Sud         Două noi cazuri de coronavirus la spitalul județean din Deva         123 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România