SCHELETELE DIN DULAP. Mircia Muntean şi-a plătit asociatul din conturile Primăriei Deva cu peste 126 de miliarde de lei vechi

Până în urmă cu câţiva ani se ştia că fostul primar Mircia Muntean a dat cu dedicaţie partenerului său de afaceri lucrări publice în valoare de 30 de miliarde de lei vechi. În realitate, golănia este mult mai scumpă. Recent s-a descoperit în înscrisuri că suma este de trei ori mai mare

mircia muntean si gumo

Fostul primar al Devei, actualul deputat PSD Mircia Muntean, a atribuit lucrări de modernizare pe mai multe străzi din Deva la una din firmele asociatului său. Documentele arată că afacerea s-a făcut în perioada anilor 2006 – 2012, fără să intre încă în atenţia organelor de cercetare penală. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Mircia Muntean era asociat cu Ion (Levis) Gumo în firma Aissa Exicom SRL. Firma celor doi avea sediul pe Calea Zarandului DN7, la numărul 33. Exact la aceeaşi adresă mai funcţiona o firmă – Galaxy Const SRL – patronată doar de asociatul fostului primar. În primăvara anului 2010, atunci când informaţiile au început să „transpire” în presă, Mircia Muntean a ieşit din afacere, în sensul prevăzut de lege, prin cesionarea acţiunilor.

Lucrări cu dedicaţie către partenerul de afaceri

Din documentele aflate în arhiva Primăriei Deva reiese că Galaxy Const SRL a obţinut prin metode foarte simple de atribuire (cerere de ofertă sau încredinţare directă) lucrări în valoare de 12.650.470 lei. Practic, Mircia Muntean a oferit la cerere partenerului său de afaceri lucrări din bani publici „fracturând” în sume mici lucrări de mare anvergură pentru a eluda procedurile prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Firma asociatului său a asfaltat străzi (Hărăului, Alexandru Vlahuţă, Retezat şi Olarilor), a executat lucrări la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare (Ardealului, Olarilor şi Hărăului), a reparat clădiri (renovarea căminului cultural din Sântuhalm şi Liceul Pedagogic, precum şi realizarea unui acces exterior la un bloc de pe bulevardul Decebal), toate acestea cu 10-14 angajaţi care par să se priceapă la orice lucrare plătită din bani publici. Mai mult, firma asociatului este printre puţinele pe care Mircia Muntean le-a plătit prompt, integral şi la timp într-o perioadă în care fostul primar nu şi-a plătit asfaltul „electoral”, lăsând o gaură de peste 100 de miliarde la SC Drumurile Judeţene SA, pierdere care a fost decisivă în falimentarea firmei cu capital integral de stat.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “SCHELETELE DIN DULAP. Mircia Muntean şi-a plătit asociatul din conturile Primăriei Deva cu peste 126 de miliarde de lei vechi

  1. pitzy

    “fostul primar nu şi-a plătit asfaltul „electoral”, lăsând o gaură de peste 100 de miliarde la SC Drumurile Judeţene SA, pierdere care a fost decisivă în falimentarea firmei cu capital integral de stat”
    Ha, ha, ha.
    😆

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României