SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni

Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Deva împart 4,1 milioane de lei la activişti cu fundaţii şi asociaţii non-profit. Banii publici sunt destinaţi pentru finanţarea unor proiecte şi nu trebuie returnaţi. Primăria Deva a împins cei mai mulţi bani spre proiecte sportive, Consiliul Judeţean Hunedoara face daniile majore la biserici.

 

Administraţia judeţeană plăteşte, anul acesta,  2,5 milioane de lei pentru proiectele finanţate în baza Legii 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Banii vor fi împărţiţi în şedinţa ordinară de vineri 26 mai 2017. De asemenea, Primăria Deva a atribuit deja 1,6 milioane de lei în baza aceleaşi legi.

 

Sportul, noua religie a edililor Devei

Pentru prima dată, din câte ştim noi, sportul a detronat cultele în privinţa fondurilor alocate la Primăria Deva. Asociaţiile sportive au luat dublu, comparativ cu bisericile, respectiv 1.000.000 lei. Au fost acceptate la finanţare 23 de asociaţii sportive din Deva, însă jumătate de milion de lei a mers către fotbalul de sală prin Asociaţia Fotbal Club Autobergamo. De asemenea, o sumă consistentă (100.000 lei) a primit Asociaţia Club Sportiv West. Ar mai fi de spus că şi de această dată (ca la abonament) a primit bani publici clubul sportiv al lui Stan Hanzi (vuvuzeaua fostului primar Petru Mărginean când cu referendumul). Edilii Devei au dirijat spre biserici jumătate de milion de lei, bani repartizaţi la 18 lăcaşe de cult. „Potul” cel mai mare a fost de 50.000 lei, de această sumă beneficiind trei parohii ortodoxe şi Biserica Reformată. La polul opus, biserica din Bârcea Mică a luat 10.000 lei, penticostalii de la Biserica Emanuel 16.000 lei, iar romano-catolici din parohia numărul II au luat 13.000 lei.

 

Cavalerii au împresurat Cultura

În materie de cultură, Primăria Deva susţine financiar cinci proiecte cu suma totală de 40.000 lei, iar mai mult de jumătate (26.000 lei) merg la Asociaţia Castelul din Carpaţi, cei care au mărşăluit în parada cavalerilor la manifestările organizate de municipalitate în Cetate. Restul banilor sunt împărţiţi între asociaţia profesorilor de istorie, Colegiul Decebal şi asociaţia „Liviu Oros”.  Pentru acte de caritate (social) au fost alocați 20.000 lei pentru cinci proiecte destinate pensionarilor, bolnavilor de parkinson şi filantropie ortodoxă, asociaţie care a câştigat finanţare şi la un proiecte pentru tineret.

La  categoria proiecte pentru tineri au fost nouă finanţări (40.000 lei în total) şi, spre deosebire de anul trecut, când a fost exclusă, Fundaţia Sfântul Francisc a obţinut o finanţare de 7.000 lei.

 

Potop de proiecte la CJ Hunedoara

Consiliul Judeţean Hunedoara va acorda cei mai mulţi bani cultelor. Suma alocată e de 1.350.000 lei, deşi cererile de finanţare la proiectele depuse sunt de peste 12,6 milioane lei. În „competiţie” cu sportul, raportul este inversat la CJ Hunedoara, în sensul că pentru activităţi sportive s-au alocat cam o treime din banii bisericilor. Pentru cultură e alocată suma de 200.000 lei, iar pentru tineret – 150.000 lei. În acest an fost solicitări mult peste plafonul pus la bătaie de administraţia judeţeană şi o bună parte din proiecte vor rămâne pe dinafară, ceea ce face ca şedinţa de vineri să se anunţe destul de animată.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani         Turnul Alb al Castelului Corvinilor își recapătă strălucirea         Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva