SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei

Administraţia judeţeană a alocat banii în regim de urgenţă pentru lucrări de reparaţii la laboratorul spitalului, achiziţionarea de paturi noi pentru pacienţii din trei secţii de spital şi pentru a pregăti instalarea unui aparat RMN la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva

Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH) a adoptat, în şedinţa extraordinară de miercuri, 11 septembrie, o hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva pe anul 2019 şi modificarea programului de investiţii.

Bani pentru reparaţii în laboratorul SJU

Consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 165.000 lei pentru execuţia lucrărilor de reparaţii curente la Laboratorul de Analize Medicale al SJU Deva. „Este vorba despre înlocuirea instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor sanitare şi execuţia de finisaje. Lucrările sunt necesare în condiţiile în care la etajul inferior se amenajează spaţiul unde va funcţiona aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN), efectuarea acestora asigurând funcţionarea în bune condiţii a instalaţiilor şi echipamentelor”, se arată într-o notă informativă transmisă de Biroul de presă al CJH.

RMN şi paturi noi

În ceea ce priveşte modificarea listei de investiţii, CJ Hunedoara a aprobat alocarea sumei de 38.000 lei pentru lucrări în spaţiul în care va fi amplasat aparatul RMN (ecranare magnetică care se va realiza pe tavan şi podeaua cabinei Faraday). „Structura funcţională a spaţiului în care va funcţiona aparatul RMN va cuprinde: cabinet investigaţii RMN, cabină de comandă, spaţiu pentru pregătirea pacienţilor, spaţiu pentru pregătirea pacienţilor minori (care cuprinde o încăpere pentru anestezie generală şi pentru trezire), sală de aşteptare, grupuri sanitare, vestiar, birou pentru personalul medical şi un spaţiu de depozitare pentru produsele farmaceutice. Aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică va fi achiziţionat de Ministerul Sănătăţii prin Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro. Prin realizarea acestei investiţii, se creşte semnificativ nivelul actului medical, asigurând investigaţii de înaltă performanţă. De asemenea, în şedinţa de miercuri, au fost alocate fonduri în valoare de 109.000 lei pentru achiziţia unui număr de 65 de paturi de spitalizare pentru pacienţi, absolut necesare pentru desfăşurarea activităţii medicale în condiţii optime la secţiile Cardiologie, Psihiatrie şi Dermatologie din cadrul SJU Deva”, mai informează administraţia judeţeană prin Biroul de presă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic         Bărbat condamnat în dosarul morții unui copil de șase ani, din Hunedoara         Polițistă atacată de o tânără într-un bloc din Hunedoara. Agresoarea, mamă a trei copii și însărcinantă, făcea chef în toiul nopții         Adolescentă răpită din Cartierul Muzicanților – Geoagiu         Carte veche din 1863, restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Controale ITM Hunedoara în perioada 27 iulie – 2 august 2020         Proiectul tehnic al construcției unui traseu pentru bicicliști în Deva, scos la licitație publică         Un turist și-a dat ultima suflare pe munte, în Masivul Parâng         Mircea Moloț: „Am îndrăgit mereu Țara Hațegului”         Profesori condamnați pentru purtare abuzivă față de elevi         Șase turiști rătăciți în Masivul Retezat         Accident la intrare în Hațeg. Manevra inconștientă a unui tânăr         INTERVIU. Cristian Coroiescu, candidat ALDE la Primăria Călan: În acest moment legat de Călan ne lovim de expresia “nu avem”         Cioban rănit de un urs, în Retezatul Mic         Motociclist fără permis mort într-un accident. Avea doar 21 de ani         Tânăr prins băut la volan pe un bulevard din Deva         Angajat al CJ Hunedoara, diagnosticat cu Covid 19. Ce măsuri au fost luate în instituție         Povestea celei mai bogate mine de fier, exploatarea de la Ghelari         Un nou restaurat se deschide la Orăștie – „Curtea leilor”         Se lucrează pe Autostrada A1, în zona Orăștie