Să turnaţi bine. Elena Udrea îşi acuză foştii colegi de partid

Printre cei vizaţi de ex-ministrul democrat-liberal se numără Adriean Videanu, patronul de la MARMOSIM şi omul de încredere al acestuia, Gheorghe Pogea, ambii fiind colegi de guvern cu „blonda de la Cotroceni”

pogea Guvernul_Boc

Aflată în arest preventiv pentru 30 de zile, în dosarul Microsoft, Elena Udrea, „blonda de la Cotroceni” aşa cum i se mai spune favoritei fostului preşedinte, Traian Băsescu, îşi atacă foştii colegi de guvern, care era condus de Emil Boc, dar şi de partid, recte PDL.

Sifonare pe Facebook

Elena Udrea, printr-un mesaj postat pe Facebook, făcea referire, în special, la Radu Berceanu, Adriean Videanu, cel mai bogat patron din judeţul Hunedoara, care deţine MARMOSIM Simeria şi la omul de încredere al acestuia, Gheorghe Pogea.  “În goana nebună de a mă discredita şi a mă prezenta drept „mama corupţilor”, întreg mandatul meu de ministru al Dezvoltării este tocat sistematic şi nejustificat. Nu am auzit să se vorbească despre situaţia altor ministere din guvernarea Boc care aveau bugete mult mai mari şi atribuiau direct contractele (Transporturi, Economie sau Finanţe). Sunt foarte mândră de ce am realizat ca ministru pentru români şi cred că, dacă oamenii care mă critică astăzi ar fi făcut măcar jumătate din cât am făcut eu, România era acum într-o situaţie mult mai bună”, a scris Udrea. Mai exact, la Transporturi era Berceanu, la Economie Videanu, iar la Finanţe Pogea.

Alte probleme pentru Videanu?

Dintre aceştia, Adriean Videanu are deja probleme cu justiția. Astfel, după ce a petrecut câteva nopţi în arestul poliţiei, acum Videanu este cercetat, sub control judiciar, într-un dosar disjuns din cel al despăgubirilor ilegale, în care „pionul principal” este fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, urmărită penal pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului. Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta dosarul Romgaz -Interagro în care era cercetat Videanu. Astfel, arată procurorii, Bica i-ar fi facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acţiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a şi întâmplat. De asemenea, Videanu mai este cercetat şi pentru că l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Ioan Niculae, iar prin intervenţiile sale în sprijinul firmei Interagro ar fi fost pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale. În dosar au fost arestate, iniţial, cinci persoane, patru dintre acestea, Alina Bica, consilierul său personal Florentin Mihăilescu, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin, au rămas după gratii, iar Videanu este în liberate, sub control judiciar, după ce, conform unei declaraţii televizate a unui apărător de-al său, „a făcut declaraţii în faţa judecătorilor”.

Pogea se disculpă

pogeaDacă Videanu nu a reacţionat la cele spuse de Elena Udrea, Gheorghe Pogea s-a disculpat imediat, într-o intervenţie televizată la România TV. „Eu nu făceam parte din Guvernul României când Elena Udrea era ministrul Dezvoltării Regionale. Eu îmi terminasem mandatul. Niciodată, în mod direct sau indirect, nu m-a contactat nimeni pentru a comite fapte ilegale. Dacă în mandatul meu apar fapte ce mă vizează în mod direct sau indirect, sunt pregătit să răspund. Eu nu am nicio treabă cu trafic de influență și șpăgăraie. Eu nu am nicio teamă. Gheorghe Ialomițianu a fost ministru în perioada aceea. Îmi e rușine de ceea ce se întâmplă acum. Dacă cineva îmi cere explicații, eu le dau”, a spus Pogea. Gheorghe Pogea a fost ministru al Finanţelor Publice între 22 decembrie 2008 şi 23 decembrie 2009, iar după ieşirea celor de la PSD din Guvernul Boc a fost interimar la Muncă şi Protecţie Socială, între 2 octombrie şi 23 decembrie 2009. Elena Udrea a fost ministru al Turismului şi, ulterior, al Dezvoltării Regionale şi Turismului, între 22 decembrie 2008 şi 9 februarie 2012. Gheorghe Ialomiţianu, la care face referire Pogea, a fost ministru de Finanţe între 3 septembrie 2010  şi 9 februarie 2012. Totodată, Adriean Videanu a fost ministru al Economiei din 22 decembrie 2008 până în 3 septembrie 2010 şi interimar la Sănătate între 2 octombrie şi 23 decembrie 2009. Din aceleaşi Guverne conduse de Emil Boc au mai făcut parte şi Gabriel Sandu, în prezent arestat (23 decembrie 2009 – 3 septembrie 2010) şi Valerian Vreme, cercetat penal (3 septembrie 2010 – 9 februarie 2012), ambii miniştri ai Telecomunicaţiilor, precum şi succesorul lui Videanu la Economie, Ion Ariton (3 septembrie 2010 – 9 februarie 2012), şi el cercetat penal, toţi aceştia, foşti sau actuali membri ai PDL, fiind implicaţi în dosarul Microsoft. Tot din aceleaşi executive a făcut parte şi Monica Iacob – Ridzi, ca ministru al Tineretului şi Sportului, între 22 decembrie 2008 şi 14 iulie 2009, aceasta fiind condamnată, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Ziua tineretului”, sentinţa finală urmând a fi dată în această săptămână. (Amarildo Szekely)

[box type=”info”]Omul de încredere

Numele lui Gheorghe Pogea este strâns legat de cel al lui Adriean Videanu. Pogea a fost director la MARMOSIM, societatea lui Videanu. Dar Pogea a rămas în memoria hunedorenilor prin închiderea fluxului primar de la Combinatul Siderurgic din municipiul de pe Cerna, când era managerul colosului industrial. Combinatul aproape că s-a închis după această măsură, iar exploatările miniere de la Ghelari şi Teliucu Superior, cele care furnizau materia primă pentru firma din Hunedoara,  şi-au încetat, efectiv, activitatea, în urma deciziei de închidere a fluxului primar. Gheorghe Pogea, până a ajunge în fruntea combinatului, deţinuse, şi în regimul comunist, funcţii importante. Pogea, fost secretar cu problemele economice pe municipiul Hunedoara, fost gestionar al întregii activităţi industriale şi agricole a localităţii, fost stăpân al întreprinderilor de interes local şi republican, fost membru al secţiei economice a CJ al PCR, a ajuns, după decembrie 1989, să deţină două fotolii capitaliste de manager general, primul la Siderurgica şi apoi la societatea lui Videanu, dar a fost şi ministru şi chiar vicepremier în guverne de după Revoluţie. Şi, deşi dorea să pară un tehnocrat, Pogea a fost la cârma organizaţiei judeţene a PD, pe vremea când L-ul încă nu era lipit de defunctul partid portocaliu. De ceva timp Gheorghe Pogea s-a retras, discret, din viaţa publică fiind, în prezent, director la o mare firmă de mezeluri din Timişoara.[/box]

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Să turnaţi bine. Elena Udrea îşi acuză foştii colegi de partid

  1. gicu

    Dupa cum il prezinta “Omul de încredere”, Pogea e un tip de incredere si bine pregatit in domeniul economico-financiar. Da parca pe vremea comunistilor nu avea toate functiile prezentate.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard         Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019         ALDE va avea liste și candidații proprii la alegerile locale         Evaluarea Sarmizegetusei Regia. Suma uriașă la care a fost estimată cetatea dacică         Zeci de oameni au primit ajutor la Adăpostul de noapte din Deva         Bugetul municipiului Deva pe anul 2020 în dezbatere publică         Șoseaua din Pasul Vulcan interzisă mașinilor pe timpul iernii         „HOŢULUI DE HOŢIE ÎI E FRICĂ” Criza alimentelor de la Spitalul Judeţean şi apelul (ipocrit) la responsabilitate         Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian