Ridzi este decis să-şi păstreze în instanţă locul din UNPR

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a anunţat că este dispus să ajungă în justiuţie, dacă Parlamentul va considera că aleşii locali sau judeţeni care au migrat în baza ordonanţei semnate de Victor Ponta în toamna anului trecut trebuie să revină la vechile partide.

primar_01_8496aaa649Ordonanţa prin care aleşilor li s-a dat dreptul timp de 45 de zile, chiar înainte de Prezidenţiale, să treacă la alte partide în timpul mandatului a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională. Decizia este acum în mâinile parlamentarilor, care trebuie să decidă ce se va întâmpla cu cei care au migrat politic. Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune că legea nu poate fi aplicată retroactiv şi produce măsuri doar pentru viitor şi atât el, cât şi consilierii care au trecut la alt partid au fost de bună credinţă. În plus, mai spune Ridzi, la Petroşani situaţia este oarecum specială, pentru că aici s-a plecat doar de la PDL la UNPR, partide care în 2012 erau îna lianţă.  „În acel moment, Ordonanţa era în vigoare. Toţi primarii şi consilierii locali au fost de bună credinţă în momentul în care au ales să schimbe partidul politic. (…) La Petroşani, în 2012 noi am candidat sub sigla USP, formată din trei partide politice PDL – UNPR şi PNŢCD. Noi am fost aleşi pe aceeaşi listă şi sigur că vom vedea ce va hotărî Parlamentul. Dar, cel puţin la Petroşani va fi o speţă care, probabil,  va fi decisă de un judecător, dacă se va pune problema săs e ajungă la această fază”,a  spus primarul Petroşaniului.

Tibeiru Iacob – Ridzi spune că ni vrea săs e întoarcă la PDL, partid din care a plecat în favoarea UNPR, şi că nu se schimbă cum bate vântul.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Ridzi este decis să-şi păstreze în instanţă locul din UNPR

Lasă un răspuns la ftr Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Gest oribil al unor copii: au ucis un câine aruncându-l de pe bloc         Patru mașini distruse pe un bulevard din Deva, de șoferul unui bolid. Tânărul de 19 ani s-a făcut apoi nevăzut         Prins la furat, deși trebuia să rămână în izolare         Tânără anchetată după ce a fugit de la locul accidentului         Accident rutier. Biciclist rănit grav         Tineri trimiși în carantină pentru că nu au respectat măsura izolării         Hoți prinși la Mina Paroșeni         Hunedorean prins cu țigări de contrabandă         556 de hunedoreni vindecați de Covid 19         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare