RAPORT. Parlamentarii hunedorenii n-au excelat nici în chiul

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a prezentat un raport de monitorizarea (oglindă) a activităţii parlamentare în anul 2013. Demnitarii hunedorenii apar ca fiind „de pluton”,  fără să rupă gura lumii cu prestaţia din parlament, dar nici să apară ca ultimii oameni 

MAIN parlamentari

Munca unui parlamentar e greu de cuantificat şi nu întocmai cu clişeul încetăţenit cum că parlamentarii „freacă menta”. Discutabile sunt şi criteriile de apreciere (cum ar fi numărul iniţiativelor legislative sau al declaraţiilor politice) pentru că uneori o singură intervenţie a demnitarului poate fi mai de folos comunităţii decât tonele de maculatură înregistrate în parlament. Institutul pentru Politici Publice şi-a câştigat reputaţia de instituţie care prezintă periodic studii riguroase şi pertinente ce n-ar trebui neglijate. Raportul IPP a apărut în spaţiul public luni, ultima informaţie luată de cercetători fiind făcută în data de 15 ianuarie 2014.

Leneşi la votul final

Deputaţii hunedorenii sunt în coada listei în ceea ce priveşte prezenţa la voturile electronice în anul 2013. Mai rău ca Hunedoara (69 la sută prezenţă) se prezintă doar Arad, Alba şi – în coada listei – Harghita. Paradoxal, cu un procent mai mic (64 la sută) senatorii hunedoreni sunt în prima jumătate a listei la prezenţă, asta pentru că senatorii au o medie de prezenţă la vot mult mai proastă în comparaţie cu deputaţii. Cei mai chiulangii dintre senatori sunt de la Forţa Civică (29 la sută ) şi PDL (35 la sută), iar cei mai activi sunt pesediştii (79 la sută).

PSD la datorie în Cameră

La Camera Deputaţilor au fost 813 de voturi electronice finale, iar situaţia deputaţilor hunedoreni arată astfel: Locul 113 în top pe listă – Cristian Resmeriţă (PSD 725 prezenţe); locul 122 – Natalia Intotero (PSD – 718 prezenţe); locul 199 – Laurenţiu Nistor (PSD – 664 prezenţe); locul 242 – Bogdan Ţîmpău (PNL – 612 prezenţe); locul 260 – Carmen Hărău (PNL – 595 prezenţe); locul 376 – Monica Iacob Ridzi (PP-DD – 303 prezenţe); locul 377 – Mircia Muntean (PDL – 302 prezenţe); Numărul total de deputaţi luaţi în calcul este de 390, şase colegii fiind vacante.

PNL, în fruntea listei la Senat

La Senat a fost analizată perioada septembrie – decembrie 2013, cu un număr total de 396 voturi finale. Locul 19 – Dorin Păran (PNL – 352 de prezenţe); locul 44 – Cosmin Nicula (PSD – 317 prezenţe); locul 151 – Haralambie Vochiţoiu (PP-DD 93 de prezenţe). Numărul total de senatori din top este de 167, trei colegii sunt vacante iar senatorii care deţin şi calitatea de ministru au fost trataţi separat, Mariana Câmpeanu ocupând locul doi cu cinci prezenţe în plenul Senatului.  

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Scandal la o mănăstire din județul Hunedoara         Barajul Gura Apelor, locul de vis din inima Retezatului, invadat de turiști la sfârșit de săptămână         Criminal capturat de Poliție în Uricani. A împușcat doi marocani         Tânăr de 20 de ani, fără permis auto, a produs un accident în intersecție         Au spart geamul cu un bolovan și au jefuit un apartament         Anchetă extinsă în dosarul „revoltei de la Hunedoara”         Situația plăților la zi efectuate în județul Hunedoara pentru șomajul tehnic         AJPIS a continuat să asigure plata corespunzătoare „indemnizaţiei de sprijin COVID 19”         Au început lucrările de modernizare a drumului de legătură între strada Vulcan și strada Cozia         Paftaua din fier, placată cu tablă de bronz, de la Ardeu         ITM Hunedoara – privind prevenirea răspândirii noului coronavirus la reluarea activităților de transport         Aparat de plasmafereză funcțional în județul Hunedoara         Femeie anchetată după ce și-a fugărit soțul cu ciocanul         Două adolescente din Hunedoara au fost date în urmărire națională         Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Deva și-a reluat activitatea         Sfinții Mari Împărați Constantin și mama sa, Elena         Peștera zidită de la Mada         Încă un deces al unui pacient diagnosticat cu Covid 19, în judeţul Hunedoara         Aparat de ozonoterapie, folosit la ATI – Spitalul municipal Hunedoara         Tânăr fără permis auto, prins pentru a doua oară de polițiști, în Hunedoara