PROTOCOL. PSD şi UNPR Hunedoara „s-au luat” cu acte

Organizaţiile judeţene PSD şi UNPR au semnat, ieri, un acord de colaborare prin care aleşii celor două partide vor lua decizii în comun la nivelul administraţiilor publice locale şi în consiliul judeţean. Protocolul este valabil până în 2016

MAIN protocol psd unpr

Actul a fost semnat de Laurenţiu Nistor, preşedintele Partidului Social Democrat Hunedoara, şi de Mihail Nicolae Rudeanu, liderul organizaţiei judeţene al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, în prezenţa a numeroşi membri de partid din ambele „tabere”.

PSD şi UNPR vor funcţiona sub numele de Alianţa de Centru Stânga (ACS) şi îşi propun (cel puţin la nivel declarativ) „asigurarea bunăstării, a nivelului de trai, a veniturilor, a condiţiilor de muncă şi de viaţă ale cetăţenilor din judeţul Hunedoara”.

Trădare pe ici, pe acolo – nu în părţile esenţiale

Pe parcursul celor doi ani de colaborare, aleşii locali vor stabili împreună cum votează în şedinţele de consiliu şi nu vor colabora cu alte partide din afara  USL. Cu toate acestea, la primăriile Hunedoara şi Petrila pesediştii formează majoritate la vot alături de PDL. „La Petrila noi avem toată deschiderea să colaborăm în cadrul USL, dar trebuie să recunosc că mai există orgolii personale  – care-i mai deştept decât celălalt. Până nu vor dispărea aceste orgolii şi care ştie să le îmbârlige mai bine, e normal că se vor auzi lucruri… dar nu vom sta pasivi şi vom lua măsuri după modelul de la Ilfov”, a încercat să explice Laurenţiu Nistor. În ceea ce priveşte colaborarea PSD—PDL de la Primăria Hunedoara, preşedintele PSD spune că liberalii nu au reclamat faptul că protocolul USL este nefuncţional. „La Hunedoara este o înfrăţire mare, nu mai ştii cine cu cine şi pe cine să crezi”, a mai adăugat Nistor.

Susţinere pentru nevasta premierului

PSD şi UNPR se vor susţine reciproc în promovare pe diferite funcţii în administraţia publică locală a membrilor celor două partide iar cei care nu respectă acordul de colaborare vor rămâne fără sprijin politic şi, implicit, fără demnităţi, posturi şi funcţii publice. În cel mult 30 de zile, toate organizaţiile locale PSD şi UNPR din judeţ vor trebui să semneze câte un acord de colaborare.

Pentru alegerile euro-parlamentare, Rudeanu şi Nistor au căzut de acord că o vor susţine pe Daciana Sârbu, soţia premierului Victor Ponta.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “PROTOCOL. PSD şi UNPR Hunedoara „s-au luat” cu acte

  1. catalin

    Hm, se saruta pe gura? Au ochii inchisi…pai…ce sa mai zicem, se pare ca adelu bombonelu face parte cu adevarat din psd; care psd este un partod al astronautilor…hahaha…poate popo…popo….nauticus???

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + optsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei