PROIECTELE PRIND CONTUR. Deva va avea sală Polivalentă la standarde internaţionale

Edilii Devei au reuşit să impună Polivalenta pe lista obiectivelor ce se fac prin Compania Naţională de Investitii S.A. Finanţarea, cam 75 de milioane de lei, se va realiza din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De acum rămâne doar o chestiune de timp până când municipalitatea va putea găzdui evenimente sportive de nivel naţional şi internaţional

 

 

Compania Naţională de Investitii S.A. a inclus în lista de sinteza, pe anul în curs, acest obiectiv. În şedinţă Consiliului Local Deva de miercuri, 30 octombrie 2019, a fost aprobată predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” S.A. a amplasamentului situat în municipiul Deva, sat Cristur, în vederea executării obiectivului de investiţii ”Sală de Sport Polivalentă municipiul Deva”.

Date tehnice ale investiţiei

Polivalenta din Deva va avea o capacitate de 3.000 locuri. Suprafaţa construită la sol va fi de 8.500 metri pătraţi, suprafaţa desfăşurată – 15.300 mp, regim de înălţime propus parter plus două etaje, regim de înălţime – 25 metri peste cota terenului amenajat, volum clădire principală -150.000 metri cubi. Estimarea cheltuielilor, luându-se în considerare costurile unor investiţii similare ar fie de 75 milioane lei (cu TVA inclus) pentru sala de sport şi 2.5 milioane lei – pentru giraţie şi drum până la terenul sălii de sport. Se estimează o valoare a costului proiectării pentru studiu de fezabilitate, între 1,5 – 2% din valoare de investiţie.

Unde va fi amplasată

Sala de sport se va construii pe terenul situat între pârâul Valea Ursului şi drumul de exploatare existent, în zona fabricii Macon (vizavi de poarta 2), accesul de la DJ 687 Deva – Hunedoara făcându-se pe un drum de exploatare. În cadrul investiţiei se urmăreşte şi realizarea utilităţilor necesare, a platformelor de parcare, alei de acces şi zone verzi.

Paralel cu DJ 687 există utilităţi precum apa, canalizare, energie electrica, gaz şi telefonie.  Pe amplasament existe o construcţie anexa şi o clădire administrativa, ambele abandonate şi parţial demolate. Accesele carosabile care vor duce la sala de sport vor avea lăţimea parţii carosabile de 7 metri, trotuare şi zonă verde, doua benzi de circulaţie, fiecare de 3,5 metri lăţime. Giraţia va avea lăţimea căii de circulaţie inelara (în jurul insulei centrale) de 2 x 5,50 metri, câte două benzi şi 4 intrări/ ieşiri.

Locurile pentru public

Capacitatea sălii avută în vedere este de 3.000 de persoane în condiţiile unei utilizări flexibile, dintre care cca.130 locuri VIP, 110 locuri pentru presă, lojele VIP vor fi amenajate cu acces separat de la etajul 2, mobilate cu fotolii şi măsuţe, cu servire de la bar. Parte din locurile pentru public au fost prevăzute pe gradenele fixe, parte pe gradenele retractabile. Vor fi prevăzute şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii care se deplasează în scaune rulante, în proporţie de 2 locuri la 50 de locuri pentru public, parţial la baza gradenelor fixe (cota +5.00) şi parţial la nivelul terenului de joc. Forma în plan a sălii este aproximativ dreptunghiulară având dimensiunile de: lungime 119.5 m; lăţime 86 m şi suprafaţă construită de 9.820 mp.

Polivalenţa/ Flexibilitatea

Posibilitatea de reamenajare rapidă este determinantă pentru valorificarea sălii. Astfel, pe acelaşi nivel cu spaţiile destinate organizării evenimentelor, sunt prevăzute spaţii şi suprafeţe de depozitare suficiente şi uşor accesibile, pentru depozitarea echipamentelor şi elementelor de amenajare a diverselor configuraţii de gradene, care permit utilizarea eficientă a personalului şi a utilajelor de amenajare şi montaj, asigurând totodată distante cât mai scurte de deplasare, în vederea facilitării unei treceri rapide de la un eveniment la altul. Modalităţile de utilizare a spaţiului şi de dispunere a scaunelor vor fi determinate pentru fiecare ocazie în parte.

Sala va putea fi folosită pentru spectacole, alte manifestări culturale şi ca patinoar.

Gradenele fixe sunt organizate pe trei laturi ale spaţiului competiţional astfel: pe. cele două lături lungi – gradenă nord şi sud – şi pe o latură scurtă gradenă est, în continuarea foyerului şi intrării principale. Pentru suplimentarea locurilor se vor amplasa la nivelul terenului gradene telescopice pe trei lături ale terenului de joc.

Accese pietonale şi auto la amplasament

Publicul va intră pe terenul amplasamentului sălii de sport polivalente prin două accese deschise către latura de Est, iar dinspre sud se accede şi către breteaua de deservire a zonei rezervate mass-media, V.I.P. şi sportivi. Accesul pe această bretea este supravegheat şi asigurat cu barieră, reprezentanţii mass-media şi V.I.P urmând să folosească parcarea rezervată lor, iar sportivii vor folosi parcarea organizată în partea de Nord a construcţiei, corespunzător accesului lor la facilităţile specifice ale sălii polivalente. Persoanele cu handicap locomotor vor fi îndrumate de personalul de securitate către zona accesului presei şi V.I.P. pentru a putea ajunge folosind ascensoarele şi rampele de acces la platformele destinate lor din zona gradenelor. Pentru evacuarea rapidă a publicului pedestru sau care a venit cu automobilul la sala va fi realizat şi un punct de evacuare a acestora.

Locurile de parcare

Sala va dispune de numărul corespunzător de locuri de parcare pe platforme amenajate în acest scop pe toate laturile faţadelor. Reprezentanţii mass-media, V.I.P. şi persoanele din public cu handicap locomotor vor utiliza platforma de parcare organizată în proximitatea accesului în clădire. Sportivii vor utiliza platforma de parcare aflată pe latura de Nord a sălii. Autocarele sportivilor vor fi parcate pe o platforma dedicată, aflată în partea de Sud a terenului, unde se află şi rampa de descărcare a autocamioanelor de mare capacitate, cu semiremorcă. Locurile de parcare şi aleile de distribuţie către acestea vor fi dimensionate corespunzător. Pentru astfel de obiective sunt necesare cam un loc de parcare la 5-20 de locuri din capacitatea sălii (între 1000 şi 250 de locuri de parcare pentru public, la care se adaugă 1-3 locuri pentru autocare.

Spaţiile verzi

Amenajarea spaţiilor verzi se va realiza prin aşternerea unui strat de pământ vegetal de minim 20 cm grosime după sistematizarea verticală şi evacuarea pământului contaminat rezultat în urmă lucrărilor. Terenul rezultat va fi însămânţat cu iarbă, se vor plantă arbuşti şi arbori ornamentali. Denivelarea spaţiilor verzi faţă de bordură marginală va fi de 5 cm. pentru a împiedică înnoroirea trotuarelor sau parcărilor.

Se va prevedea un sistem pentru udarea spatiilor verzi în perioadele secetoase. provenienţă apei fiind din bazinul de retenţie al apelor pluviale construit în acest scop, împreună cu camera pompelor ce vor asigura presiunea şi debitul apei în sistem

Alimentarea continuă cu energie electrică

Pentru alimentarea continuă cu energie electrică a consumatorilor vitali s-au prevăzut un dispozitiv de înmagazinare şi stocare energie regenerabilă cu o putere de cca 200KW şi minim 20.000 cicluri încărcare /descărcare, un grup electrogen de 1000KVA şi două UPS uri pentru asigurarea neîntreruptă a asigurării alimentării iluminatului de siguranţă.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia